Proiectul privind abonamentele monitorilor de schi din Sinaia, RESPINS în Consiliul Local

Ședința de astăzi a Consiliul Local Sinaia a evoluat rapid din zona procedurilor în zona unei confruntări politice și administrative în toată regula. Proiectul de hotărâre inițiat de primarul Vlad Oprea, privind monitorii de schi din stațiune în acest sezon de iarnă, a fost supus unor dezbateri încins, aprinse, intense, cu intervenții tăioase și replici care au ridicat constant tensiunea din sală.
Propunerea primarului a vizat acordarea unui abonament în valoare de 500 de lei pe lună pentru monitorii de schi, însă cu o condiție clară: măsura s-ar fi aplicat doar celor care au sediul social pe raza orașului Sinaia. Această formulare a proiectului, dar și altele, au alimentat discuțiile și a împărțit sala în tabere, în condițiile în care consilierii au cerut explicații și justificări, iar schimbul de argumente a devenit, pe parcurs, tot mai dur.
În final, proiectul nu a trecut la vot. Inițiativa a primit doar 8 voturi pentru, în condițiile în care pentru adoptare erau necesare 9 voturi. Astfel, după o rundă de dezbateri încins, aprinse, intense, proiectul de hotărâre inițiat de primarul Vlad Oprea a rămas fără majoritatea necesară pentru a fi aprobat.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

