România are cei mai mulți urși din Europa: Soluții insuficiente și necesitatea unei strategii integrate. ONG-urile propun castrarea

România se confruntă cu o problemă de proporții critice: populația de urși bruni a crescut la niveluri alarmante, iar autoritățile și comunitatea se află într-o stare de paralyzie între protecție și siguranța publică. Conform celui mai recent studiu, în România sunt între 10.000 și 12.000 de urși bruni — de trei ori mai mulți decât ar putea suporta suprafața împădurită. Aceasta nu este o problemă de conservare abstractă — aceasta este o criză care afectează zilnic vieții oamenilor din localitățile de munte și din zonele limitrofe.

Statistica intervenției arată amploarea situației. Anul trecut, au avut loc aproape 900 de intervenții pentru alungarea, relocarea și eutanasierea urșilor. Aceasta înseamnă aproximativ 2-3 incidente pe zi — o frecvență care depășește capacitatea de răspuns a autorităților și care pune în pericol atât oamenii, cât și animalele. Majoritatea acestor intervenții au loc în localitățile de la poalele munților, unde urșii coboară în căutare de hrană, atât din cauza lipsei resurselor naturale, cât și din cauza atractivității deșeurilor și animalelor domestice din zonele populate. Riscul pentru populație este real și crescând. Turiștii și localnicii sunt conștienți de pericol — mulți spun că merg pe munte cu spray anti-urs și evită marginea pădurilor noaptea. Aceasta nu este o situație normală pentru o destinație turistică. Aceasta limitează accesul la natură, reduce calitatea vieții și creează o atmosferă de teamă constantă. Pentru localnicii din zonele montane, urșii nu sunt o atracție — sunt o amenințare zilnică la gospodării, la animale și potențial la viață.

Ministerul Mediului a anunțat o serie de măsuri în încercarea de a limita pericolul. Protocolul de intervenție este clar: mai întâi alungarea urșului respectiv, apoi relocarea și, în cele din urmă, doar eutanasierea. Amenzile au fost crescute semnificativ, iar pentru prima dată, a fost reglementată prin legislație amenda pentru hrănirea urșilor — 30.000 de lei. Sunt în curs și construcția de garduri electrice pentru a proteja comunitățile. Aceștia sunt pași în direcția corectă, dar sunt insuficienți. Problema fundamentală este că aceste măsuri sunt reactive, nu proactive. Ele răspund la crize după ce au apărut, nu le previn. Și nu abordează cauza rădăcinii a problemei: populația de urși este pur și simplu prea mare pentru capacitatea ecosistemului. Când ai de trei ori mai mulți urși decât poate suporta pădura, nici o cantitate de alungare sau relocare nu va rezolva problema. Urșii vor continua să coboară, vor continua să caute hrană, vor continua să creeze incidente.

Aici intervine propunerea asociațiilor de protecție a animalelor: castrarea. Cristina Lapis, președintele Asociației Milioane de Prieteni, este clară: problema trebuie rezolvată în amonte, prin prevenție. Castrarea urșilor ar reduce rata de reproducere și ar ajuta la controlul populației pe termen lung. Nu este o soluție rapidă, dar este o soluție durabilă care nu necesită eutanasierea. Aceasta este o abordare mai umană și mai eficientă decât să continui să omori urși în fiecare zi. Centrul de reabilitare din Valea Timi­șului, în județul Brașov, este o inițiativă pozitivă. Este un complex de 61,18 hectare cu 6 compartimente care va putea găzdui 70 de exemplare, de la pui până la urși maturi, cu intenția de a-i elibera ulterior. Aceasta este o investiție în conservare și în gestionarea responsabilă a populației. Dar până la finalizarea acestui centru, singurele soluții rămân Sanctuarul de la Zărnești și orfelinatul de la Bălan, care aparțin unor asociații private. Resursele sunt limitate și insuficiente.

Realitatea este că România trebuie să facă o alegere dificilă. Fie acceptă că are prea mulți urși și implementează o strategie agresivă de control al populației — prin castrare, relocare și, dacă este necesar, eutanasiere selectivă. Fie acceptă că urșii vor continua să coboară în localități, vor ataca gospodării și oameni, și va trebui să trăiască cu riscul constant. Nu există o a treia opțiune.

Ursul brun este o specie protejată în România, iar din 2016 a fost interzisă vânătoarea de trofee. Aceasta este corect din perspectiva conservării. Dar protecția unei specii nu poate veni pe seama siguranței oamenilor. Trebuie găsit un echilibru — o cale care să permită coexistența, dar care să nu pună în pericol vieți umane. Soluția necesită o strategie integrată care să combine mai multe elemente. În primul rând, controlul populației prin castrare și, dacă este necesar, eutanasiere selectivă. În al doilea rând, investiții în infrastructură de protecție — garduri electrice, depozite de gunoi securizate, sisteme de avertizare. În al treilea rând, educație publică și comunicare clară despre cum să convieți cu urșii și cum să vă protejați. În al patrulea rând, suport pentru localnicii afectați — compensații pentru pierderi, asistență în gestionarea incidentelor, oportunități economice alternative. Și în al cincilea rând, cercetare continuă și adaptare a strategiei pe baza datelor. România trebuie să investească în studii despre comportamentul și dinamica populației de urși, să monitorizeze rezultatele intervențiilor și să ajusteze abordarea pe baza a ceea ce funcționează și a ceea ce nu.