Elevii de la Colegiul Național Militar din Breaza, la stagiu practic de instruire, organizat de Centrul Montan Sinaia

Elevii Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza au participat la un stagiu de instruire la munte, desfășurat în zona Sinaia, cu accent pe pregătirea pentru situații specifice mediului alpin, în special riscurile generate de zăpadă și avalanșe. Activitatea a fost gândită ca o lecție aplicată, în care teoria a fost completată de exerciții practice, într-un cadru montan care, dincolo de spectaculozitate, poate deveni rapid periculos atunci când condițiile se schimbă.

Programul a inclus o sesiune de instruire intitulată „Zăpadă și avalanșă”, susținută de formatori cu experiență în mediul montan: colonelul Lucian Miu-Grigorescu, din cadrul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montani Sinaia – Jandarmeria Română, Marius Scheaua, președinte ASGRA, și Andrei Pintenaru, instructor de schi și ghid montan. În prima parte, elevii au avut o întâlnire la cota 2000, iar ulterior au continuat cu activități practice în zona Dichiu.
În teren, cantemiriștii au exersat procedee și tehnici folosite în intervențiile de salvare în caz de avalanșă: căutarea unei victime surprinse de avalanșă, scoaterea victimei acoperite de zăpadă, precum și proceduri de căutare atât individuală, cât și în echipă, inclusiv scenarii în care victimele sunt acoperite total de stratul de zăpadă. Exercițiile au urmărit atât disciplina de lucru, cât și înțelegerea rapidă a pașilor care pot face diferența între viață și moarte în astfel de situații.

Elevii s-au familiarizat, de asemenea, cu echipamentele specifice care pot fi folosite într-o avalanșă – DVA, sonda și lopata – pe care le-au testat în cadrul aplicațiilor. Totodată, au observat cum arată structura învelișului de zăpadă și au aflat despre valul de sondaj, instrument utilizat de salvatorii profesioniști în localizarea persoanelor îngropate.
Experiența a fost descrisă de elevul David Baba ca o lecție care i-a schimbat perspectiva asupra muntelui: „Am avut ocazia să particip la un curs practic despre zăpadă și avalanșă, unde am îmbinat teoria cu realitatea muntelui. În mijlocul unui peisaj de poveste, cu creste albe și liniște deplină, am învățat cât de frumoasă, dar și cât de periculoasă poate fi zăpada la altitudine. A fost o experiență care mi-a deschis ochii și m-a făcut să respect și mai mult natura.”
Stagiul de instruire de la Sinaia se înscrie în seria activităților prin care elevii colegiului militar își consolidează pregătirea practică, învățând să evalueze riscurile și să reacționeze organizat în condiții dificile, într-un mediu în care fiecare decizie contează.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

