Europa se confruntă cu o criză a apelor subterane: Grad ridicat de contaminare chimică. România, „lanterna roșie” în privința protejării sănătăţii publice prin apă curată și infrastructură eficientă de salubritate

Europa se confruntă cu un paradox tot mai vizibil în privinţa resurselor de apă. Deşi multe state oferă apă potabilă de calitate ridicată, poluarea apelor subterane continuă să crească în mai multe regiuni ale continentului. Datele recente arată un dezechilibru tot mai accentuat între accesul la apă sigură și degradarea surselor naturale.

Apele subterane, considerate una dintre cele mai importante resurse ale Europei, se află sub presiune tot mai mare din cauza contaminării chimice. Potrivit datelor Agenţiei Europene de Mediu, peste 20% din suprafaţa Uniunii Europene prezintă o stare chimică necorespunzătoare, cu depăşiri ale limitelor pentru substanţe toxice precum mercurul sau cadmiul. Problema nu este doar ecologică, ci și economică. Tratarea apei contaminate implică costuri uriaşe pentru statele membre. Numai eliminarea nitraţilor din apă ajunge să coste Uniunea Europeană până la 320 de miliarde de euro anual, o sumă care reflectă amploarea fenomenului. În ciuda acestor probleme, Europa rămâne una dintre regiunile cu cele mai sigure sisteme de apă potabilă din lume. Datele internaţionale arată că 19 dintre cele 20 de ţări cu cele mai performante sisteme de salubritate sunt europene, Japonia fiind singura excepţie. Ţări precum Finlanda, Islanda, Olanda, Norvegia, Elveţia și Regatul Unit au obţinut scoruri maxime în protejarea sănătăţii publice prin apă curată și infrastructură eficientă de salubritate.

Diferenţele dintre statele europene sunt însă semnificative, iar unele ţări se confruntă cu probleme structurale serioase. În clasamentele privind calitatea apei și salubritatea, Moldova, Georgia și Albania înregistrează cele mai scăzute scoruri, urmate de state membre UE precum Letonia, Lituania și România. România se situează pe locul 62 la nivel global în ceea ce priveşte protecţia populaţiei faţă de riscurile legate de apă nesigură și infrastructură de salubritate deficitară. Problemele nu se limitează la infrastructură, ci și la contaminanţi greu de eliminat. Pesticidele, microplasticele și compuşii chimici persistenţi afectează tot mai multe surse de apă subterană din Europa. În unele cazuri, impactul este mult mai extins decât se estima anterior. Aproximativ 80% din totalul apelor uzate de pe glob ajung în cursurile de apă fără a fi tratate, afirmă cercetătorii de la Water Atlas, un indice al calităţii apelor subterane creat de think tank-ul german Fundaţia Heinrich Böll. Aceştia atrag atenţia și asupra efectelor pe termen lung, menţionând că ideea că râurile s-ar curăţa singure s-a dovedit curând a fi o iluzie: râurile și lacurile s-au transformat în haznale puturoase și toxice.

Analizele recente confirmă amploarea problemei. În mai multe state europene, inclusiv Luxemburg, Germania și Belgia, o parte semnificativă a apelor subterane nu respectă standardele chimice europene. În paralel, substanţe precum acidul trifluoroacetic au fost detectate în majoritatea probelor de apă potabilă analizate în UE. Cercetătorii mai semnalează și prezenţa a peste 175 de compuşi farmaceutici identificaţi în apele subterane, alături de microplastice, factori care amplifică presiunea asupra ecosistemelor și infrastructurii de apă.