Întâlnirile cu urșii nu mai sunt simple povești vânătorești: „Este un animal oportunist, mănâncă unde găsește cel mai ușor. În timp, contactul repetat cu oamenii duce la schimbarea comportamentului”

Întâlnirile cu urșii nu mai sunt simple povești vânătorești. Populația se intersectează tot mai des cu ei, fie că apar în fața mașinii, ne vizitează curțile sau ne dau emoții pe traseele de munte. Reglementările promulgate recent promit schimbări, dar întrebările rămân: suntem cu adevărat mai în siguranță? De ce au ajuns ursii să nu se mai teamă de oameni și ce ar trebui să facem, concret, dacă ne trezim cu unul în față? Potrivit datelor oficiale, în ultimii 5 ani, urșii au omorât 11 persoane și au rănit grav alte 158. Din 2016, de când a fost interzisă vânătoarea de urs și până în prezent, statul a plătit despăgubiri în valoare de peste 6 milioane de euro.
Dr. Vasile Ceucă, prodecan al Facultății de Silvicultură și Cadastru din cadrul USAMV Cluj, specialist în biologia și etologia faunei sălbatice, explică pentru Radio România Cluj că efectivul optim pentru România ar fi de aproximativ 4.000 de exemplare, dar numărul actual depășește de aproape trei ori și jumătate capacitatea habitatului. Suprapopularea schimbă comportamentul animalelor. „În momentul în care avem aceste suprapopulări, și vorbim de oricare specie, nu doar de urs, apar niște schimbări etologice, niște schimbări comportamentale, care înmulțesc sau amplifică foarte mult conflictele dintre om și populațiile de urs”, explică specialistul.
Apariții tot mai dese în orașe sunt rezultatul unei combinații între suprapopulare, lipsa hranei și perioada de împerechere. „Ursul este un animal oportunist: mănâncă unde găsește cel mai ușor. În timp, contactul repetat cu oamenii duce și la o adaptare a comportamentului. Ca urmare a acestor factori și a creșterii numărului de exemplare după perioada de împerechere, eu mă aștept să avem cazuri din ce în ce mai dese cu urși care pătrund în comunități”, spune dr. Vasile Ceucă. Masculii dominanți îi alungă frecvent pe urșii tineri spre marginea habitatului. În plus, există și comportamente dure în interiorul speciei. „Ursul prezintă și fenomenul de canibalism. Masculul dominant, dacă întâlnește o femelă și progeniturile nu sunt produsul lui, atunci va ataca femela și va omorî puii pentru a o determina să intre în călduri”, explică acesta. Aceste tensiuni cresc nivelul de stres și agresivitate în rândul animalelor, inducând o stare de nesiguranță și irascibilitate, care poate declanșa comportamentul de apărare ori de atac.
Specialistul spune că una dintre cele mai mari greșeli este fuga. „Ursul poate depăși un cal de curse la capitolul viteză, nu prea putem scăpa de el cu fuga”, atrage atenția. În schimb, recomandarea este ca oamenii să-și facă simțită prezența prin zgomote și să se retragă lent, fără să întoarcă spatele animalului. „Încercăm să ne îndepărtăm de el cu fața către el, nu întorcându-i spatele”, recomandă dr. Ceucă. Spray-ul cu piper poate fi util, iar în unele situații chiar abandonarea rucsacului poate câștiga timp pentru retragere. „El va fi atras de acel rucsac și atunci noi avem timp să ne îndepărtăm”, spune specialistul. În cazul campingului, pericolul vine în special de la hrană. „Foarte posibil să ne viziteze, mai ales dacă lăsăm mâncarea în proximitatea cortului”, avertizează specialistul. El recomandă depozitarea alimentelor la distanță de locul de campare, deoarece ursul „poate simți mirosul de mâncare de la kilometri; mai bine să țintească mâncarea decât pe noi”.
Recomandarea de a te preface mort nu este o soluție sigură. „Da, să știți că asta era într-adevăr o legendă”, confirmă profesorul. În anumite situații extreme, lipsa reacției poate reduce agresivitatea atacului, dar nu garantează evitarea lui: „Poate că după un timp ursul se va plictisi și va pleca, dar asta nu elimină atacul inițial”, spune dr. Vasile Ceucă. Cât despre urcatul în copac, nici aceasta nu este o soluție sigură: „Și urșii se cațără în copaci. Mai ales cei tineri. Se poate încerca, dar s-ar putea să vină după noi”. Întrebat dacă există tehnologii sau alte măsuri care ar putea înlocui reducerea populației, dr. Vasile Ceucă rămâne sceptic. Gardurile electrice pot funcționa punctual, dar nu la scară națională, iar ideile precum sterilizarea chimică i se par „utopice”.„Cred că am văzut sute, poate chiar mii de urși în viața mea. Cunoscându-le comportamentul și studiindu-i destul de îndeaproape, singura soluție era controlul numeric, care a dat rezultate câteva zeci de ani”, afirmă el. Specialistul spune că, după renunțarea la aceste măsuri în ultimul deceniu, efectele au devenit vizibile atât prin creșterea numărului de atacuri, cât și prin pagubele produse. „Acum vedem la ce s-a ajuns”, concluzionează acesta.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

