Vara astronomică: 21 iunie – Ziua cu cea mai mare durată din an

Duminică, 21 iunie, se produce solstițiul de vară, unul dintre cele mai importante momente din calendarul astronomic. Fenomenul marchează ziua cu cea mai mare durată din an și deschide o perioadă în care zilele vor incepe treptat să se scurteze, iar nopțile să devină tot mai lungi. Anul acesta, solstițiul de vară are loc la ora 11:24, iar ziua de 21 iunie aduce cel mai mare interval de lumină naturală din 2026. Durata zilei ajunge la 15 ore și 32 de minute, în timp ce noaptea se reduce la doar 8 ore și 28 de minute, marcând începutul verii astronomice.
Potrivit explicațiilor publicate de Observatorul Astronomic „Vasile Urseanu”, în jurul acestei date longitudinea astronomică a Soarelui ajunge la 90 de grade. Acesta este reperul care definește solstițiul de vară și momentul în care Soarele atinge cea mai mare înălțime aparentă pe cer pentru latitudinile din România. Fenomenul este rezultatul modului în care Pământul se deplasează în jurul Soarelui și al înclinării axei sale față de planul orbitei. Deși planeta își continuă atât mișcarea de rotație, cât și pe cea de revoluție, poziția axei rămâne aproape neschimbată în spațiu, ceea ce face ca cele două emisfere să primească lumină diferită pe parcursul anului. Din perspectiva unui observator aflat pe Pământ, Soarele pare că înaintează zilnic pe bolta cerească de-a lungul eclipticii. La solstițiul de vară, acesta ajunge la cea mai nordică poziție față de ecuatorul ceresc și își descrie traseul aparent pe cercul cunoscut drept Tropicul Racului. Denumirea de solstițiu provine din expresia care înseamnă „Soarele stă”, deoarece în această perioadă direcția variației poziției aparente a Soarelui începe să se schimbe. După acest moment, durata zilei va scădea treptat timp de aproximativ șase luni, până la solstițiul de iarnă din luna decembrie.
Dincolo de explicațiile astronomice, solstițiul de vară ocupă un loc important și în tradițiile populare românești, fiind asociat cu începutul recoltelor și cu apropierea sărbătorii de Sânziene. În multe zone ale țării se aprind focuri pe dealuri, la răspântii sau în apropierea apelor, în credința că acestea alungă bolile și necazurile. Obiceiurile păstrate din vechime includ și trecerea animalelor prin apropierea focului pentru purificare sau purtarea torțelor aprinse pe câmpuri, ca simbol al protejării recoltelor de dăunători. Tot această perioadă este considerată favorabilă organizării nunților, fiind privită în tradiția populară drept un moment al belșugului și al începuturilor.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

