Ședință cu scandal. Nanu (CJ Prahova), amenințări cu penalități pentru constructorul centurii Comarnic: „Nu accept mai mult de atât. Vreau ca în august să fie gata!”

Sedința de evaluare a progresului pe șantierul Centurii Comarnic s-a încheiat cu tensiuni între președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, și constructor. Nanu i-a transmis constructorului Frasinul un ultimatum de finalizare a lucrărilor până la sfârșitul verii, amenințând cu penalități în caz de nerespectare. Răspunsul din sală a fost imediat și categoric: în august vor fi la 90% din progres, nu la 100%.

Nanu a declarat explicit în ședință că au fost discuții pentru finalizare în iunie, apoi s-a ajuns la înțelegerea pentru august, dar nu acceptă prelungiri ulterioare. A precizat că își asuma presiunea din partea Curții de Conturi pentru prelungirea contractului, dar cu o condiție fermă: ca toate părțile să se angajeze la finalizare. Constructorul Frasinul susține că mobilizarea se menține la un nivel ridicat și că lucrarile avanseaza conform programului, cu echipele concentrate pe finalizarea ultimelor etape. Infrastructura principală de susținere și protecție a traseului este realizată. Aceasta include pământ armat cu geogrile, ziduri de sprijin pe fundații directe și piloti forati, șanțuri de colectare a apelor, plăci de suprabetonare la podul metalic în arc de 80 de metri și la pasajul pe structură metalică de 60 de metri. Rămân de executat lucrările de protecție anticorozivă, elementele de siguranță rutieră, finisajele și soluția pentru accesul în zona Podul Lung.

Diferența dintre așteptările autorității județene și estimările constructorului este ingrijorătoare. Dacă în august Frasinul va fi la 90% și nu la 100%, deschiderea circulației se va amâna în toamna, exact în perioada în care Valea Prahovei se aglomereaza cu traficul de weekend și de concedii, ceea ce va crea probleme semnificative de circulație. Contractul de proiectare și execuție a fost semnat în mai 2023 cu asocierea Frasinul și Artehnis la 236,74 milioane de lei fără TVA. De atunci, valoarea a fost majorată și durata a fost prelungită. Centura are aproape 6 kilometri și va ocoli orașul Comarnic prin vest, scoțând traficul de tranzit de pe DN1. Un aspect de remarcat: Frasinul, constructorul care nu reușește să finalizeze 6 kilometri de centura pe Valea Prahovei, apare în același timp în asocierea Erbasu pe tronsonul 4 Iași-Ungheni al Autostrăzii A8, unde Itinera a cerut verificarea sa la CNSC invocând anchete DNA privind supraevaluarea fictivă a lucrărilor pe drumuri județene din Bistrița-Năsăud și Sălaj.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu