Festivalul Internațional de Chitară Clasică de la Sinaia: Concertează Mateusz Kowalski, artist nominalizat la premiile Grammy

Festivalul Internațional de Chitară Clasică Sinaia continuă să aducă în stațiune seri dedicate muzicii de calitate și unor artiști de prestigiu. Evenimentul se desfășoară în perioada 6–11 iulie 2026, transformând serile de vară într-o experiență culturală aparte. Recitalurile au loc zilnic, de la ora 19:00, la Casino Sinaia, iar publicul are ocazia să asculte interpreți apreciați pe marile scene internaționale, într-un cadru elegant și primitor.

Miercuri, 8 iulie, de la ora 19:00, la Casino Sinaia, va avea loc recitalul extraordinar al chitaristului polonez Mateusz Kowalski, unul dintre cei mai apreciați reprezentanți ai noii generații de muzicieni și artist nominalizat la premiile Grammy. Kowalski a concertat pe scene de prestigiu precum Musikverein din Viena și Shanghai Grand Theatre, fiind aclamat de public în orașe precum New York, Los Angeles, Paris și Londra. În anul 2023, a realizat premiera mondială a Concertului nr. 2 pentru pian de Frédéric Chopin, în versiune pentru chitară și orchestră, în cadrul festivalului „Chopin și Europa sa”. De asemenea, este profesor la Universitatea de Muzică Fryderyk Chopin din Varșovia.Programul recitalului cuprinde lucrări semnate de Frédéric Chopin, Johann Sebastian Bach, Gaspar Sanz, Sergio Assad, dar și creații ale maeștrilor polonezi ai chitarei, Jan Nepomucen Bobrowicz și Feliks Horecki.

Festivalul se va încheia sâmbătă, 11 iulie, cu Gala Concert Five O’Clock, organizată la Castelul Peleș.Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, iar accesul publicului se face în ordinea sosirii.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu