Cercetări pentru ucidere și vătămare din culpă: Dosar penal, după prăbușirea alpiniștilor în Bucegi

Dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă în cazul celor patru alpiniști care s-au prăbușit în munții Bucegi. Cercetările sunt efectuate de lucrătorii Poliţiei Buşteni. Poliţiştii prahoveni au întocmit un dosar penal și fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în cazul alpiniştilor care s-au prăbuşit în masivul Bucegi. A fost vorba despre un accident provocat de ruperea unei coarde de siguranță. În urma acestui eveniment, o femeie a murit, iar ceilalți trei lpiniști care s-au prăbușit au fost transportați la spital, în București, respectiv Brașov.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Buşteni, au fost sesizaţi la data de 11 iulie a.c., cu privire la producerea unui accident în zona montană Brâna Albişoarei din Munţii Bucegi”, se arată în comunicatul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Prahova.
Reprezentanții polițiștilor au prezentat faptele, arătând că a fost victimele accidentului au fost patru alpiniști, membri ai unui grup, cu vârste cuprinse între 27 și 51 de ani. În contextul accidentului, o femeie de 36 de ani, a fost găsită moartă la baza peretelui de stâncă de pe care s-au prăbușit.
„Din primele verificări a rezultat că este vorba despre un grup format din patru persoane cu vârste cuprinse între 27 de ani şi 51 de ani. În urma evenimentului, din nefericire, o femeie de 36 de ani a fost găsită decedată la locul producerii incidentului”, se mai arată în comunicat.Ad
Potrivit datelor rezultate din primele verificări în acest dosar penal, celelalte persoane, trei bărbați, au fost internați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate. „Celelalte trei persoane, respectiv trei bărbaţi, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Poliţiştii efectuează verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a informat IJP Prahova.
Astfel, două dintre victimele accidentului au fost duse cu elicopterul Black Hawk la Bucureşti. Pacienții au preluați de o unitate de terapie intensivă SMURD pentru a fi transportaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, după cum a comunicat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Cea de-a treia victimă a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

