Alertă hidrologică: Cod portocaliu de inundații pe Valea Prahovei

Hidrologii anunță că există risc de viituri și inundații, astăzi și la noapte, în bazinele hidrografice Prahova și Doftana. A fost emis cod portocaliu hidrologic valabil până luni dimineață, la ora 9.00, în bazinul cursului superior al râului Prahova și bazinul Doftanei.Se află, de asemenea, sub cod galben râurile Teleajen, Cricov și Cricovul Sărat.

„Având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitațiilor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale COTELOR DE APĂRARE”, anunță INHGA.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu