Automatul de la Sinaia Mall a intrat în greva de duminică: Nervi pe șoferii care așteaptă în zadar tichetele de parcare

Duminică însorită pe Valea Prahovei, aer curat de munte, brazi înalți și… un test psihologic neanunțat pentru toți șoferii care au avut neinspirata idee să facă cumpărături la Sinaia Mall. Începând cu data de 1 septembrie, administrația complexului a decis că parcarea devine cu plată. Zis și făcut! S-au montat bariere impunătoare, stâlpișori proaspeți și panouri serioase care avertizează amenințător că de acum înainte nimic nu mai este gratis pe lume, cu atât mai puțin un loc de parcare la munte.
Problema este că, în timp ce avertismentele și indicatoarele funcționează la capacitate maximă, automatul de tichete a intrat în grevă de duminică. Astfel, intrarea în parcarea mall-ului s-a transformat într-un adevărat spectacol de comedie: Șoferii opresc regulamentar la barieră, scot mâna pe geam, apăsă cu încredere pe butonul iluminat și așteaptă. Și așteaptă. Apoi apasă din nou, mai apăsat, sperând că aparatul doar a ațipit. După câteva secunde de privit fix în fanta goală, conducătorul auto coboară din mașină, inspectează stâlpișorul, apasă cu ambele mâini și privește confuz spre bariera ridicată care pare să-i spună: „Treci, dar pe propria răspundere!”.
Fără niciun afiș care să anunțe că sistemul este nefuncțional sau că accesul este liber temporar, fiecare mașină care se apropie reluiază același ritual religios: oprire, apăsat pe buton, nedumerire, scărpinat în cap și, într-un final, trecere timidă mai departe, cu teama că la ieșire va apărea un paznic din boscheți cerând tichetul buclucaș. Până când automatul va decide să elibereze primele hârtiuțe, șoferii răbdători primesc gratis cel puțin un lucru: o lecție de stoicism și un exercițiu excelent de întindere a brațului direct din scaunul mașinii.


