Narcis Dorin Ion a demisionat: Istoricul renunță, după un deceniu, la șefia Muzeului Național Peleș. Ministerul Culturii pregătește un concurs public

Directorul Muzeului Național Peleș, istoricul Narcis Dorin Ion, și-a prezentat demisia din funcția pe care o ocupa din anul 2016. Decizia vine pe fundalul unor scandaluri majore și acuzații grave care au vizat instituția în ultimii doi ani, materializate în două dosare penale, dintre care unul este instrumentat de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Informația a fost confirmată oficial pentru Libertatea de către ministrul Culturii, András István Demeter, care a precizat că a primit notificarea formală prin care Narcis Dorin Ion își exprimă intenția de a renunța la conducerea uneia dintre cele mai vizitate și emblematice instituții de cultură din România.
Demisia vine la scurt timp după ce procedura de reevaluare a managementului a indicat o performanță nesatisfăcătoare pentru menținerea automată în funcție. În cadrul analizei noului proiect de management organizate de Ministerul Culturii în septembrie 2024, Narcis Dorin Ion a obținut nota 7,12 în prima etapă, cea a evaluării proiectului scris.Conform prevederilor legale din Ordonanța de Urgență nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, un manager în funcție poate obține un nou mandat fără concurs doar în condițiile în care obține o notă finală de cel puțin 9,00. Punctajul scăzut primit de fostul director a eliminat automat opțiunea de prelungire directă a contractului și a obligat Ministerul Culturii să pregătească organizarea unui concurs public de proiecte de management pentru atribuirea conducerii Muzeului Național Peleș.
Aflat la conducerea Muzeului Național Peleș din anul 2016, istoricul Narcis Dorin Ion a traversat în ultima perioadă a mandatului său un context administrativ complex. Activitatea instituției din Sinaia a intrat în atenția opiniei publice și a organelor de cercetare în urma unor verificări ce vizează aspecte din gestiunea internă. Ministerul Culturii urmează să stabilească măsurile de asigurare a interimatului la conducerea Muzeului Național Peleș până la derularea și finalizarea concursului public de proiecte de management.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google


Este cel mai fericită după cea din de după concursul de admitere în funcția de referent din cadrul Muzeului Național Peles!!! Chiar nu speram să apuc ziua în care să se întâmple acest lucru, nu mai am decât câteva luni până la pensie, de aceea spun ca nu crease am să mai fiu în muzeu când se va întâmpla acest lucru!! Dumnezeu a hotărât altceva!!Sper să plece și acoliții acestui Monstru, se știu ei, gata le ajunge , să plece cu toții , pentru ca au distrus CASA și Leagănul Dinasiei Regelui meu drag, Carol I !!! Afară cu toți impostorii care au căpușat Pelesul!!