Conflict deschis între sindicate și conducerea interimară: Se cer verificarea legalității reorganizării de la Muzeul „George Enescu” și suspendarea măsurilor care afectează salariații

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” a transmis un comunicat de presă prin care solicită Ministerului Culturii demiterea imediată a managerului interimar Bogdan Tănăsescu de la conducerea Muzeului Național „George Enescu” și declanșarea urgentă a procedurilor pentru organizarea concursului de management.
Solicitarea sindicatului are la bază situația tensionată din instituție generată de intenția de reorganizare, posibila desființare a unor posturi ocupate și starea de incertitudine în care au fost puși salariații. Reprezentanții CulturMedia subliniază că o astfel de reorganizare cu impact direct asupra structurii instituției și a raporturilor de muncă nu poate fi demarată fără o fundamentare riguroasă, fără transparență și fără respectarea obligațiilor legale de informare și consultare a organizațiilor sindicale, conform Legii dialogului social. Totodată, federația cere clarificarea limitelor și a temeiului juridic al mandatului interimar, suspendarea măsurilor de reorganizare care afectează personalul și respectarea specificului activităților muzeale desfășurate în sediile din București, Sinaia și Tescani, subliniind că muzeele au nevoie de stabilitate, de personal calificat și de manageri selectați prin concurs transparent.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

