Accident rutier pe raza orașului Sinaia, pe DN1. Centrul orașului, blocat – VIDEO

În această dimineață, în jurul orei 06.00, s-a produs un accident rutier grav pe raza orașului Sinaia, pe DN1. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia s-au deplasat la locul evenimentului și, în sprijin, a început deplasarea și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul 2 de Pompieri Ploiești. De asemenea, a fost alocată și o ambulanță SAJ Prahova.
Potrivit ISU Prahova, echipajele sosite la fața locului au constatat că în accident au fost implicate o autoutilitară și un autotren, șoferul autoutilitarei fiind încarcerat. Salvatorii au depus eforturi pentru extragerea victimei dintre fiarele contorsionate, ulterior aceasta fiind preluată de către echipajele medicale și paramedicale de la locul intervenției. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 60 ani, aflat în stop cardio-respirator, care ulterior a decedat.
Șoferul în vârstă de 60 de ani și/a pierdut viața, după ce autoutilitara pe care o conducea a pătruns pe contrasens și a lovit un autoturism, după care a revenit pe sensul de mers iniţial, unde a izbit un TIR staţionat, ce era semnalizat corespunzător. În urma impactului, bărbatul a rămas prins între fiarele contorsionate şi, în ciuda efortului medicilor, nu a mai putut fi salvat.
Conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, autoutilitara a pătruns pe sensul opus de mers şi a izbit un autoturism, ulterior a revenit pe sensul de mers iniţial şi a lovit un autotren staţionat, ce era semnalizat corespunzător. Încă de la momentul accidentului, DN1 este blocat, la fel și centrul orașului Sinaia:


