Acțiuni de patrulare și control ale Poliției la Sinaia. Legitimări și testări cu etilotest și drugtest

Spread the love

În zilele de 27, 28 și 29 septembrie, principalele misiuni desfășurate de către polițiștii prahoveni au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității din mediul stradal și creșterea gradului de siguranță rutieră, aceștia intervenind la aproximativ 350 de sesizări prin 112.

Polițiștii prahoveni au desfășurat mai multe acțiuni de patrulare și control în municipiile Ploiești și Câmpina, în orașele Boldești-Scăeni, Sinaia, Slănic, pe raza de competență a Secției Rurale Blejoi, precum și pe drumurile naționale din județ, dar și o razie cu peste 200 de efective de poițiști și jandarmi. În toate acțiunile polițiștilor, s-au avut în atenție zonele cu risc crescut, cele aglomerate, contribuind astfel la prevenirea infracțiunilor și la creșterea sentimentului de siguranță în rândul comunităților. Totodată, un alt segment pe care l-au avut în atenție polițiștii prahoveni a fost cel al siguranței rutiere, acționându-se pentru prevenirea și combaterea principalelelor cauze generatoare de accidente rutiere, dar și pentru fluidizarea traficului rutier pe Drumul Național 1, având în vedere valorile ridicate de trafic care se înregistrează în zilele de weekend pe traseele către stațiunile montane. Astfel, în cadrul activităților au fost legitimate aproximativ 1.000 de persoane, controlate peste 500 de autovehicule și au fost efectuate aproximativ 250 de testări cu aparatul etilotest și drugtest. Întrucât în aproximativ 270 de situații legislația nu a fost respectată, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în vederea asigurării unui mediu sigur și securizat pentru toți cetățenii.  Pentru că reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți, au fost scoși din trafic 7 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 8 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestor autovehicule  au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Totodată, cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii prahoveni au constatat și încălcări ale normelor de conviețuire socială, fiind aplicate, în acest sens, 45 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 61/1991. În cadrul acțiunii tip Raziei desfășurată vineri, 27 septembrie în municipiul Ploiești, au fost efectuate 70 de controale corporale și 37 de controale ale bagajelor. Toate acestea măsuri vor continua și în perioada următoare pentru a menține comunitatea în siguranță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *