Ciolacu: „PSD nu-l susține pe Iulian Dumitrescu la Prahova. Avem candidat și va câștiga!” – VIDEO
in url
in url
detect_provider_and_id_from_url method needs url.
Premierul României și liderul PSD, Marcel Ciolacu, susține că partidul pe care îl reprezintă nu îl va susține pe Iulian Dumitrescu în bătălia politică pentru șefia CJ Prahova.
„Nu-l susțin pe Dumitrescu. Și nici PSD. PSD nu-l susține pe Dumitrescu. PSD are candidat propriu, în persoana dlui Nanu. Va câștiga CJ”, a spus Ciolacu.
Iulian Dumitrescu este cercetat de DNA sub control judiciar pentru luare de mită şi fals în declaraţii şi are interdicţie să îşi exercite funcţia de preşedinte al CJ Prahova. După ce a fost pus sub acuzare, Dumitrescu a anunţat că demisionează din toate funcţiile deţinute în PNL, şi anume, de prim-vicepreşedinte PNL şi preşedinte al PNL Prahova. Dumitrescu va candida însă pentru un nou mandat de preşedinte al CJ Prahova, a anunţat, miercuri seară, PNL Prahova.
„Primarii liberali din judeţul Prahova au trimis o scrisoare deschisă conducerii Partidului Naţional Liberal în care îşi manifestă susţinerea pentru candidatura lui Iulian Dumitrescu în vederea unui nou mandat de preşedinte de CJ. Solicitarea a fost materializată şi printr-o decizie luată astăzi, 20.03.2024, în unanimitate, în cadrul Colegiului Director Judeţean al PNL Prahova”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PNL Prahova.