Conducere nouă: Florin Gioga a preluat președinția PSD Sinaia

Spread the love

Ape liniștite – în aparență cel puțin – la PSD Sinaia, unde fostul candidat independent la alegerile locale din această vară, Florin Gioga, a anunțat luni seară faptul că a preluat președinția organizației locale. Gioga, care a țintit postul de primar al orașului, terminând cursa la alegerile din 9 iunie pe locul doi, susține că a fost rugat să preia șefia PSD Sinaia și a fost de acord „pentru a-mi atinge cu adevărat obiectivele propuse și a aduce schimbările de care Sinaia are nevoie”:

În urmă cu ceva timp, am candidat ca independent la funcția de primar al orașului Sinaia, iar datorită sprijinului și încrederii dumneavoastră, am reușit să obțin un rezultat remarcabil, ocupând locul al doilea. Vă mulțumesc sincer pentru toată susținerea pe care mi-ați oferit-o atunci și de-a lungul acestui drum. Am reflectat mult în ultimele luni asupra parcursului meu și am ajuns la concluzia că, pentru a-mi atinge cu adevărat obiectivele propuse și a aduce schimbările de care Sinaia are nevoie, trebuie să fac un pas înainte. Ca independent, am atins limita maximă a ceea ce se poate realiza, însă mesajele și îndemnurile dumneavoastră mi-au arătat că încă există dorința de a merge mai departe împreună. Majoritatea sinăienilor care m-au sprijinit mi-au recomandat să mă alătur Partidului Social Democrat (PSD), o forță politică puternică în Sinaia, cu care cred că putem realiza împreună lucruri mari. Vreau să fiu clar: nu renunț la valorile mele independente, iar tot ce v-am promis rămâne prioritar în programul meu. Însă, pentru a transforma ideile în realitate, este nevoie de o echipă și de un parteneriat solid. Astfel, am acceptat să conduc organizația PSD Sinaia și, împreună cu echipa mea, dar și cu sprijinul PSD, sunt convins că putem construi un viitor mai bun pentru Sinaia. A sosit timpul să acționăm, să punem faptele în centrul deciziilor. Viitorul nostru este unul al colaborării și unității, și sunt pregătit să lucrez alături de voi pentru a face din Sinaia orașul pe care îl merităm cu toții! Vă mulțumesc din nou pentru încrederea voastră și vă asigur că rămân același om dedicat comunității sinăiene!”, a transmis Florin Gioga.

Totodată, fostul independent este întâmpinat cu o oarecare ostilitate de vechii PSD-iști sinăieni, fostul președinte Pavel Georgini susținând că îi oferă acestuia un credit în alb pentru moment, întrucât numirea pare a fi impusă în detrimentul preferințele politice ale organizației locale:

„Domnul Florin Gioga s-a alăturat echipei PSD Sinaia. Din nefericire a făcut-o complet nestatutar, parașutat de organizația prahoveană, fără nicio consultare cu echipa din Sinaia. Cred că Florin va fi un plus pentru echipa noastră, dar trebuie să învețe mai întâi ce înseamnă viața de partid, respectarea unui statut şi mai ales respectarea unei echipe care lucrează împreună de mai bine de 30 de ani. Anunțul domniei sale a fost de-a dreptul hazliu, anunțând cǎ a fost rugat să preia conducerea organizației, lucru imposibil din punct de vedere statutar, pentru că niciun membru de partid nu poate fi ales sau nici măcar să participe la alegeri fără o vechime de minim 3 luni. O pun pe lipsa de experiență politică, se poate întâmpla oricarui începător în politică. Trec peste faptul că toată campania pentru primar, Florin şi-a facut-o înjurând PSD-ul.Nu pot sā cred că poate fi atat de naiv încât să creadă că echipa PSD Sinaia poate fi condusă de cineva care vine din jocurile de putere făcute la vedere între câțiva dintre șefii de la PSD Prahova si încă primarul PNL, Vlad Oprea. Cred însă că Florin are capacitatea să învețe în urmatorii ani ce înseamnă să faci parte dintr-o echipa puternică precum PSD Sinaia și va reprezenta un plus pentru echipa de consilieri locali. Doamne ajuta”, a transmis și Georgini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *