Consiliul local angajează firmă privată – Audit general în Primăria Sinaia, pentru gestionarea fondurilor publice

Consiliul Local al Orașului Sinaia s-a întrunit astăzi într-o ședință extraordinară, de la ora 16:00, care a avut loc atât cu prezență fizică, cât și în format electronic, prin intermediul platformei ZOOM. Convocarea a venitcontextul unor dezbateri esențiale privind eficiența administrativă, transparența în gestionarea fondurilor publice și protejarea patrimoniului local. Inițiatorii proiectelor sunt consilierii locali Dan Septimiu, Dobre Lucian, Gioga Gheorghe, Iosifescu Nicolae, Manea Dan, Marcoci Constantin, Miloș Călin, Nenciu Emil și Pavel Georgini, care semnalează astfel o abordare colectivă și responsabilă a deciziilor publice.
Primul dintre proiecte, cel privind angajarea unei societăți comerciale care să demareze un astfel de audit: „Impresia mea este că a deranjat foarte mult cuvântul „audit”, când am scris audit aproape toată lumea a avut impresia să facem nu știu ce minunății. Scopul acestui proiect este să avem acele rapoarte pe temele solicitate ca să luăm deciziile necesare. Am dat un exemplu cu procedurile care deocamdată nu există, referitoare la rapoartele Curții de Conturi, între Primărie și consiliul local. Dacă vreți, pot continua și pentru celelalte. Proiectul nu vizează activitatea Curții de Conturi. Din contră, luăm de bun ce a făcut Curtea de Conturi. Auditul este conceput să verifice alte activități și, mai ales, să dea soluții. Nu ne interesează să căutăm vinovați. (…) Nu vrem să ne ocupăm de istorie, cum unele persoane am avut impresia că au înțeles, sunt alții care se ocupă de istorie, eu nu mă pricep și aici sperăm să avem o colaborare cu toți membrii CL, indiferent de partidul politic, pentru că este în interesul tuturor. Discuția a fost clară: vrem un moment T0!”, a spus consilierul USR, Nicolae Iosifescu.
„Auditul dorește să ducă la un management mai performant al societăților CL, nu e o vânătoare de vrăjitoare. Instituțiile de control nu dau soluții de management, ci urmăresc direcția banului, legalitatea și a contractelor, noi vrem să facem societățile astea să fie performante”, a complet și Pavel Georgini.
Liberalii s-au opus, susținând că nu există temei legal pentru un asemenea efort, apoi, în același registru al efortului, angajații primăriei ar fi sufocați de documente:
„Nu este un secret, noi cei din PNL ne-am întâlnit, am analizat proiectul și vom vota împotrivă. Nu există temei legal pentru angajarea unei firme care să facă audit extern, cel puțin așa sunt punctele de vedere ale juriștilor noștri și nu votăm un proiect care nu respectă legea. Știm toți, nu trebuie să ne ascundem, în primărie se derulează o anchetă, în care foarte multe documente sunt cerute și trimise la verificare. Ar fi foarte greu pentru salariații primăriei să aibă încă o firmă care să ceară documente, tot felul de situații, pentru că la câteva zile se fac alte solicitări”, a spus Gheorghe Bădăran.
În final, proiectul a fost adoptat cu 9 voturi pentru și 7 împotrivă.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

