CSO Sinaia cucerește aurul la Campionatul Național de sanie starturi pentru echipe de seniori

Echipa de sanie a Clubului Sportiv Orășenesc Sinaia a obținut o performanță deosebită la Campionatul Național de sanie starturi, devenind campioană națională la categoria echipe seniori. Sportivii din Sinaia au reușit la Vatra Dornei să își adjudece medalia de aur în cadrul acestei competiții de nivel național, confirmând pregătirea excelentă și valoarea lotului.

Echipa laureată este formată din sportivii Corina Buzățoiu, Darius Șerban, Valentin Crețu și Seby Motzca. Prin rezultatul obținut, reprezentanții CSO Sinaia urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național la categoria seniori, aducând un nou titlu important în palmaresul clubului și al orașului.

Lasă un comentariu