Decizie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia: Primarul Bușteniului, Mircea Corbu, reținut pentru 24 de ore
Joi seară, în urma scandalului în care a fost acuzat că a lovit o angajată, primarul stațiunii Bușteni, Mircea Corbu, a fost reținut pentru 24 de ore de către procurorii parchetului de pe lângă judecătoria Sinaia. Primarul din Bușteni a negat și acum acuzațiile și spune că este vorba despre „o lucrătură politică menită să îi strice imaginea”. Femeia, angajata unei societăți aflate în subordinea Consiliului Local Bușteni, a depus plângere la poliție și a mers chiar și la serviciul de medicină legală în vederea eliberării unui certificat medico-legal.
Mircea Corbu, primarul stațiunii Bușteni, este cercetat în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și purtare abuzivă, după ce angajata unei societăți comerciale subordonate Consiliului Local l-a reclamat pe edil că ar fi agresat-o. Conform Poliției din Prahova, incidentul a avut loc la data de 16 octombrie, în jurul orei 17:00.
„Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că, în cursul zilei de 16 octombrie a.c., între femeia de 36 de ani, din Bușteni, administratoare a unei societăți comerciale și bărbatul de 58 de ani, tot din același oraș, care îndeplinește o funcție de autoritate publică, ar fi izbucnit un conflict spontan, în urma unei neînțelegeri. Ulterior, conflictul a degenerat, iar bărbatul ar fi lovit-o pe femeie în zona capului și ar fi dat-o afară din biroul în care a avut loc conflictul”, a transmis sursa citată.