Încă o stațiune de pe Valea Prahovei, în prăbușire: Azuga se confruntă cu un puternic fenomen de depopulare
Tot mai multe orașe din țara noastră se confruntă cu o scădere a populației. Românii nu se tem să părăsească orașul în care locuiesc, fie că este pentru o țară străină sau pentru un alt oraș din România, dar care le oferă mai multe posibilități. Cu aceeași problemă se confruntă și unul dintre cele mai cunoscute orașe de la munte, Azuga. Cunoscută pentru peisajele superbe, dar și pentru băuturile care erau fabricate în acest oraș, Azuga mai are astăzi în jur de 3.900 de locuitori, conform Click.
Fabricile care produceau vin și bere, ulterior distribuite în toată țara, s-au închis, iar orașul de la munte mai este animat doar de turiști, care însă, vin și pleacă. Din păcate, fenomenul de depopulare va continua și în viitor. Cauza principală a acestui fenomen este migrarea tinerilor spre zone care au capacitatea de a le oferi multiple și diverse posibilități de angajare. Localnicii se declară îngrijorați de dispariția treptată a orașului.
Azuga nu este singurul oraș din România care se confruntă cu problema scăderii populației. Un alt oraș, cunoscut tot pentru atracțiile turistice, trece printr-o situație extrem de asemănătoare. Orașul Predeal, cu o populație care a scăzut deja sub 5.000 de locuitori, mai este ținut în viață doar de turiștii entuziasmați să descopere ce are de oferit. Populația Predealului este una îmbătrânită, iar cei mai mulți oameni fie au plecat din țară, fie nu mai sunt printre noi. Atât în cazul orașului Azuga, cât și în cazul Predealului, autoritățile se tem că ar putea pierde unele dintre cele mai frumoase și vizitate destinații de vacanță de la noi din țară.