Informare fiscală – Modificări legislative: Procedura de aplicare a amnistiei, publicată în Monitorul Oficial
n Monitorul Oficial nr. 944 din 19 septembrie 2024 a fost publicat OMF nr. 5521/2024 pentru aprobarea Procedurii de anulare a unor obligaţii bugetare. Reamintim că, prin art. I-XIV şi XVI din OUG nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, au fost instituite măsuri de acordare a unor facilităţi fiscale prin anularea dobânzilor, penalităţilor, accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, precum şi reducerea obligaţiilor principale, care vizează toţi contribuabilii care au datorii restante la data de 31 august 2024 (persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale, unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice), astfel:
♦ Măsura 1 – Anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cazul contribuabililor care datorează la această dată atât obligaţii bugetare accesorii, cât şi obligaţii bugetare principale; în acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligaţiile bugetare principale restante la… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!