Primul weekend în care se schiază pe pârtiile din Sinaia. Patru pârtii deschise pe domeniul schiabil din Bucegi
Sfârşitul acestei săptămâni este primul din acest sezon în care se schiază pe pârtiile din Sinaia. Sâmbătă, sunt deschise patru pârtii, iar zeci de iubitori ai sporturilor de iarnă au urcat pentru a profita de zăpadă. Autorităţile din Sinaia au deschis, săptămâna aceasta, sezonul de iarnă. Pe domeniul schiabil al staţiunii, situat la 2000 de metri altitudine în Munţii Bucegi, se schiază, în acest weekend, pe pârtiile Variantă (Valea Soarelui 1, Lăptici 1 şi Lăptici 2).
Zeci de iubitori au sporturilor de iarnă au urcat, sâmbătă, în Bucegi, încă de la punerea în funcţiune a mijloacelor de transport pe cablu administrate de autorităţile din Sinaia. Gondola Sinaia, care urcă pe tronsonul Cota 1000 – Cota 1400, a început programul cu public la 08:00 şi funcţionează până la 17:00. Gondola Carp, care urcă de la Cota 1400 la Cota 2000 din Bucegi a început programul cu public la ora 08:30 şi funcţionează până la ora 16:30. Telescaunul Soarelui începe programul cu public la ora 08:40 şi funcţionează până la ora 16:00. Telecabina tronson 1 (Sinaia – Cota 1400) a făcut prima urcare, sâmbătă, la 08:00 şi funcţionează până la 17:00.