Simbol al credinței și devotamentului: Istoria Medaliei „Răsplata Muncii pentru Biserică” din timpul Regelui Carol I, de la Peleș

O piesă de referință de la Muzeul Național Peleș din colecția numismatică este pusă în lumină sub titulatura de Obiectul Lunii Septembrie: Medalia „Răsplata Muncii pentru Biserică”, Clasa I, Model 1907. Această distincție a fost instituită de regele Carol I la 14 iulie 1906, prin Decretul Regal numărul 2804 emis la Castelul Peleș și contrasemnat de ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, M. Vlădescu. Decorația era destinată clericilor și mirenilor care aduceau servicii însemnate Bisericii, fie prin scrieri religioase și donații importante, fie printr-o activitate moral-religioasă deosebită și un exemplu personal demn de urmat.

Conform articolului 3 al decretului de înființare, medalia era împărțită în trei clase: clasa I, realizată din metal aurit, clasa a II-a, din metal argintat, și clasa a III-a, din bronz. Varianta inițială, modelul 1906, avea o formă circulară și prezenta pe avers efigia regelui Carol I profilată spre stânga, însoțită în exergă de legenda circulară în limba română „CAROL I REGE AL ROMÂNIEI”. Pe reversul primului model se afla o cruce treflată susținută de legenda pe trei rânduri „RĂSPLATA MUNCEI PENTRU BISERICĂ”, totul fiind încadrat marginal de o cunună din ramuri de laur. Panglica era confecționată din rips moarat roșu cu o bandă mediană albastră.

La scurt timp, la 19 ianuarie 1907, prin Decretul Regal numărul 293 emis la București și contrasemnat de noul ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, Constantin C. Dissescu, se aduc modificări importante aspectului distincției, menținându-se totuși numărul de clase. Noul model din 1907 are un diametru de 32 mm, menține forma circulară, dar este surmontat de o cunună din ramuri de laur. Pe aversul acestei noi variante apare o cruce treflată în centrul căreia este aplicat un medalion cu „ochiul lui Dumnezeu” luminat de raze, de care este suspendat globul pământesc. Între brațele crucii se găsește o cunună subțire de laur însoțită de un inel cu borduri perlate pe care este gravată legenda circulară „RĂSPLATA MUNCEI PENTRU BISERICĂ”. Reversul modelului 1907 prezintă o cruce treflată cu un medalion central inscripționat cu monograma încoronată a regelui Carol I, iar între brațele crucii este vizibilă o ghirlandă alcătuită din frunze de laur în partea stângă și frunze de stejar în cea dreaptă, panglica rămânând din rips moarat roșu cu bandă mediană albastră.

Istoria acestei decorații s-a încheiat odată cu reforma inițiată în anul 1931 pentru modernizarea sistemului de decorații civile din România. În acel moment, distincția „Răsplata Muncii pentru Biserică” a ieșit din uz, locul ei fiind preluat direct de Ordinul și Medalia „Meritul Cultural”, în cadrul categoriei G dedicate Cultelor, marcând astfel o nouă etapă în recunoașterea meritelor spirituale și culturale.

Text realizat de Mihaela Dan, muzeograf.

Lasă un comentariu