77 de ani de la abdicarea Regelui Mihai. „Nu va curge sânge din cauza mea”

Regele Mihai s-a născut la Castelul Foișor de pe domeniul Peleș la 25 octombrie 1921. La acel moment, România abia își văzuse recunoscute granițele întregite și se pregătea de Încoronarea suveranilor Unirii, Ferdinand și Maria. Era deci firesc ca nepotul să primească numele lui Mihai Viteazul, voievodul legendar al Unirii. Mihai I a fost foarte iubit de români. Nu numai pentru că era moștenitorul Coroanei, ci pentru că fusese educat să fie rege, să își îndeplinească datoria. Își cunoștea țara nu numai din cărți, ci până în cele mai îndepărtate cătune. Trista poveste a divorțului părinților și lipsa de popularitate a lui Carol II i-au atras și mai multă simpatie. În plus, Mihai nu a ascuns nici cu naziștii în țară, că era filo-american. Românii îl vedeau ca pe garanția apartenenței lor la lumea liberă. Aflat în exil, regele Mihai reprezenta vocea României de dinainte de ocupația sovietică, inclusiv prin mesajele transmise de Crăciun și de 10 Mai, la Radio Europa Liberă. 

Copia actului de abdicare semnată la 30 decembrie 1947. În aceeași zi, guvernul Groza a anunțat că Adunarea Națională a proclamat Republica Populară Română. Un distins constituționalist, Eleonor Focșeneanu, a demonstrat că nu ar fi fost timp fizic să se adune sutele de membrii ai Adunării. Pe de altă parte, imaginea publicată în manualele de istorie în vremea dictaturii, cu demonstranți de condiție modestă bucurându-se de Republica Populară este un fals istoric. A fost filmată la câțiva ani după, atunci când comunismul era pe deplin instaurat, după modelul așa-zisului asalt asupra Palatului de Iarnă din 1917, în Sankt Petersburg, în fapt puciul lui Lenin pentru preluarea puterii în Rusia țaristă. 

Abdicarea tânărului Rege Mihai I la finele anului 1947 era un eveniment previzibil pentru mulţi contemporani ai epocii. În fond, el era ultimul lider care reprezenta regimul de dinainte de al Doilea Război Mondial în întreaga Europă Centrală şi de Est.

În noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II‑a, ocazie cu care a cunoscut-o pe Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soţie. Potrivit propriei sale declaraţii, Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill”, care se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că, „mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos”.

Monarhia, o piedică”

După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. În şedinţa extraordinară din 30 decembrie 1947 a Cabinetului, Petru Groza a declarat: „ … monarhia era o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru şi că (…) poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. (…) Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras”.

La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat la peste o săptămână, de principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg.

Abdicarea mit şi realitate

Există însă relatări contrare asupra motivelor abdicării lui Mihai. Potrivit acestuia, prim-ministrul comunist Petru Groza l-ar fi ameninţat cu un pistol şi cu şantajul că urma să execute 1.000 de deţinuţi studenţi dacă nu abdică. Revista „Time” scria că guvernul comunist ar fi ameninţat cu arestări a mii de oameni şi că apoi va scufunda ţara în sânge dacă Mihai nu abdică. Arhivele Securităţii Române menţionează că abdicarea regelui Mihai ar fi fost rodul negocierilor sale cu guvernul comunist, nu al vreunui şantaj, negocieri în urma cărora i s-a permis să plece din ţară însoţit de bunurile solicitate şi de o parte din suita regală.

Varianta ruşilor

Lucrurile devin mai încâlcite dacă amintim declaraţia făcută de Pavel Sudoplatov, fostul şef al spionajului NKVD, în cartea autobiografică Misiuni Speciale. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni, potrivit căreia ministrul adjunct de Externe sovietic Andrei Vâşinski ar fi purtat personal negocieri cu Regele Mihai în vederea abdicării, garantându-i o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită lui Mihai în Mexic. La această acuzaţie, regele a spus că nu a fost niciodată în Mexic, însă tatăl său Regele Carol al II-lea, da.

Nu se ştie exact cu ce bunuri a plecat din România. Declaraţiile variază, de la un tren plin cu valori până la patru automobile, 3.000 de dolari şi o decoraţie, şi de la bunuri în valoare de 500.000 de franci elveţieni până la 42 de tablouri, în funcţie de cei care le emit. Cu toate că s-au lansat diverse ipoteze conform cărora Regele Mihai ar fi plecat cu averi mari din ţară, relatările despre viaţa sa din exil dovedesc că acesta a trebuit să-şi câştige existenţa prin propria-i muncă şi nu a dus un trai luxos pe baza vreunei averi cu care ar fi părăsit România.