8 MARTIE Femeia de la cârma Salvamont Sinaia, o „sinăiancă mică şi om al lumii mari”

Ada Sârbu este femeia de la cârma Salvamont Sinaia, unul dintre cele mai dificile servicii de salvare montană din ţară, o „sinăiancă mică şi om al lumii mari”, care, de câteva luni, trăieşte visul vieţii sale – acela de a face parte din Salvamont.

„Sunt o fiică a oraşului Sinaia dintr-un îndelungat şir de sinăieni, pentru că Sârbii – Ungarthii de fapt sunt din descălecătorii de Sinaia, deci am o relaţie aparte cu oraşul acesta prin ADN, să spun aşa, şi sunt fiica lui Mihai Sârbu, unul dintre fondatorii salvamontului românesc, drept pentru care aproape că m-am născut şi în orice caz am crescut pe muntele acesta de care am fost, sunt şi voi fi foarte ataşată, însă de care m-am despărţit vreme de vreo 20 de ani. Am locuit în Bruxelles, unde mi-am construit o carieră într-un cu totul şi cu totul alt domeniu decât cel montan şi, după 20 de ani, ca în Alexandre Dumas, m-am întors acasă”, a povestit Ada Sârbu, pentru AGERPRES.

Sursa foto: Ada Sârbu / Arhiva personală

Ca în cazul oricărui copil, întrebarea „ce vrei să te faci când vei fi mare” a primit din partea acesteia răspunsuri diverse de-a lungul vremii, precum pilot militar pe supersonic sau om de ştiinţe naturale. Totuşi, o dorinţă a rămas constantă, devenind visul vieţii sale – aceea de a face parte din Salvamont.

„Salvamontul a fost visul vieţii mele, eram ca şi convinsă că asta voi face, după ce mă voi fi făcut şi pilot militar pe supersonic şi aşa mai departe (râde – n.r.), om de ştiinţe naturale şi altele… era o constantă acolo, şi anume Salvamontul, asta din fragedă copilărie şi până hăt, în fragedă tinereţe, ca să zic aşa. Realmente a fost visul vieţii mele care nu m-a abandonat niciodată complet, dar, la un moment dat, i-am pus cruce şi mi-am văzut de altele în viaţă”, spune Ada Sârbu.

În urmă cu mulţi ani, ea s-a despărţit de Salvamont şi a luat-o pe un alt drum, clădindu-şi o carieră de interpret de conferinţă la cel mai înalt nivel, departe de ţară, la Bruxelles.

„Ruperea mea de Salvamont s-a petrecut acum mulţi ani de zile, după ce activasem ca aspirant vreo doi ani, trecusem prin ceva şcoli şi fusesem la câteva acţiuni. A fost o acţiune extrem de dură, în decursul căreia am avut de adunat patru decedaţi de pe munte. M-am bucurat că am simţit că fac faţă la acelaşi nivel ca şi ceilalţi, un pic sub cei mai buni, desigur, dar ţinând pasul bine, şi, după ziua aceasta grea, seara, la decompresie, împreună cu echipa care participase la acţiune, mi s-a spus fără ocolişuri că, da, am fost bună, dar nu am ce căuta în echipa Salvamont Sinaia, în primul rând pentru că sunt fată şi în al doilea rând pentru că sunt fata tatălui meu. Atunci s-a năruit un edificiu foarte frumos şi am zis: ‘bine, e cazul să îmi văd de altă existenţă’ şi exact aşa s-a întâmplat. Mi-am făcut o carieră în cu totul şi cu totul alt domeniu, dar muntele acolo a rămas şi eu pe el cât mai des cu putinţă”, îşi aminteşte ea.

Un concurs de circumstanţe a făcut ca Ada Sârbu, care a terminat Ştiinţe Politice, să ajungă să lucreze ca interpret de conferinţă la Bruxelles pentru instituţii precum Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul European, dar şi pe piaţa privată, pentru companii mari din domenii diferite.

„Am făcut Ştiinţe Politice şi, printr-un concurs de circumstanţe şi multă muncă, am ajuns să lucrez în domeniul interpretării la un nivel foarte ridicat, alături de nişte colegi absolut fabuloşi. Cred că mai degrabă interesul pentru ce se întâmplă în general şi pentru cum se desfăşoară lucrurile în jur şi în cap m-a împins spre cariera aceasta foarte, foarte interesantă de interpretare de conferinţă. (…) Am putut să gust din multe domenii şi multe bucurii din punctul de vedere al interpretării. (…) A lucra la instituţiile europene nu presupune doar tehnocraţie, ci e vorba de o deschidere enormă către cunoştinţe”, explică Ada.

Recent însă, într-un moment în care viaţa sa era aşezată confortabil acolo, departe de ţară, rădăcina ei, care a rămas la Sinaia, a făcut în aşa fel încât să o aducă înapoi acasă.
Când a apărut ideea ca ea să preia conducerea Salvamont Sinaia, Ada a întâmpinat-o iniţial cu un „râs homeric”, dar a cântărit-o apoi timp de trei luni „cum nu a mai cântărit ceva vreodată”.

„Tatăl meu s-a dus la cele sfinte la sfârşitul anului trecut şi am avut liniştea sufletească de a fi aici în ultimele lui două luni de viaţă. Am petrecut ceva timp acasă anul trecut, am plecat şi, nu la mult timp după, a fost lansată această idee. Ştiindu-se că cel care se afla la conducerea Salvamont Sinaia în vremea respectivă urma să se pensioneze, se căutau soluţii şi administraţiei locale, una foarte progresistă, i s-a părut că o soluţie fericită aş fi eu. Vă recunosc foarte cinstit că prima reacţie a fost un hohot de râs homeric. Am râs, nu îmi venea să cred, pentru că, da, Salvamontul a fost visul vieţii mele, dar, pe de altă parte, nici într-o mie de ani nu mi-ar fi trecut prin cap ideea de a prelua şefia acestei echipe. Au fost trei luni de zile de cântărire foarte serioasă a acestei idei, am cântărit trei luni cum nu am cântărit niciodată nimic, de fapt, am luat toate aspectele şi le-am măsurat, am întors fiecare pietricică la care m-am putut gândit şi până la urmă am luat hotărârea de a saluta această propunere a vieţii şi plecând şi de la principiul că probabil nu aş mai trăi bine şi confortabil cu mine restul vieţii mele, dacă nu voi fi încercat măcar să răspund acestei provocări”, povesteşte Ada Sârbu, care a susţinut un concurs public pentru această funcţie pe care l-a promovat cu maximum de puncte.

Deşi plecarea de acolo a presupus multe ruperi şi despărţiri, partea cea mai grea a început aici, iar ţinta muncii sale este… splendoarea. Un pas către aceasta este, din punctul său de vedere, chiar deschiderea către componenta feminină a echipei.

„Eu m-am întors mai presus de toate cu dorinţa ca, împreună cu echipa care dintotdeauna a fost bună, a fost extraordinară chiar, să facem pasul spre splendoarea care poate fi Salvamont Sinaia. Vorbesc despre splendoarea Salvamontului Sinaia ca dotare, ca alcătuire, ca recunoaştere, ca spirit, şi splendoarea de a-mi onora tatăl şi amintirea vieţii lui generoase şi aspre şi superbe în care şi el a ştiut să se reinventeze, şi încă cum! Dată fiind experienţa mea personală, mi se pare că deja un plus, un centimetru în plus în pasul către splendoare este acum şi această deschidere către componenta feminină la Salvamont Sinaia. Evident că îmi doresc să nu rămân singura femeie în această echipă. Mie mi se pare că femeile sunt formidabile din extraordinar de multe puncte de vedere”, consideră şefa Salvamont Sinaia.

Momentele dificile, colţuroase precum munţii pe care atât îi iubeşte sunt estompate de experienţe precum acţiunile de căutare, multe de noapte, care presupun camaraderie, efort, adrenalină, condiţii aparte, de mâna de ajutor dată, liniştirea unei victime în suferinţă, victoria achiziţionării unui nou echipament, salutul sincer al unui ofiţer de vânători de munte în rezervă la adresa prezenţei sale în Salvamontul sinăian, de privirea fiicei sale şi, desigur, de frumuseţea nesfârşită a muntelui.
Încă nu a tranşat cu sine însăşi dacă decizia de a se întoarce în ţară pentru a conduce Salvamont Sinaia este una care se încadrează la curaj sau nebunie, însă balanţa pare să încline către prima variantă pentru că se autocaracterizează ca fiind „sinăiancă mică şi om al lumii mari, devotată, temerară, o optimistă incurabilă, cu poate prea mult simţ al propriei ironii şi cu aproape suficient de mult simţ al umorului. Câteodată, prea rar (râde – n.r.), o mătrăgună de femeie, mică şi aprigă”.

Ada Sârbu consideră că femeile au puteri nebănuite şi pot face orice atunci când îşi doresc.

„Foarte mulţi ani de zile, prieteniile mele erau clădite mai ales cu băieţi, era camaraderie masculină cu precădere, dar în ultimii câţiva ani buni am descoperit tovărăşia, prietenia femeilor şi mi se pare că am avut de câştigat extraordinar de mult şi că îmi aduce foarte, foarte mult în continuare alăturarea de femei care sunt… fantastice. Sunteţi formidabile, aveţi curajul de a avea curajul pe care îl aveţi, dacă îmi este permisă o astfel de piruetă! Cred că nu prea sunt oprelişti atunci când o femeie îşi pune ceva în cap şi e ceva luminat. Am un respect şi o admiraţie fantastică pentru femei. Noi am rămas numai femei pe o verticală generaţională în familia noastră, e o verticală temeinică, foarte dragă şi foarte bogată din extrem de multe puncte de vedere – mama şi fiica mea sunt straşnice. Ţin să salut toate generaţiile de femei care fiecare vine cu splendoarea ei”, a încheiat şefa Salvamont Sinaia.