2026, anul scumpirilor fiscale: Austeritatea lui Bolojan aduce digitalizare cu forța, taxe mai mari, reguli mai stricte, presiune pe firme și salarii

Ordonanța de urgență nr. 89/2025, publicată în Monitorul Oficial la 23 decembrie 2025 și cunoscută în spațiul public drept „ordonanța trenuleț”, introduce o serie de modificări fiscale și bugetare care intră în vigoare în 2026 și au efecte etapizate până în 2027. Pachetul vizează atât mediul de afaceri, cât și veniturile salariale și unele mecanisme administrative, inclusiv zona de digitalizare fiscală.
Una dintre cele mai importante schimbări este rescrierea regimului de impozitare pentru microîntreprinderi. Conform actului normativ, se elimină cota de 3% aplicată până acum anumitor microîntreprinderi, iar de la 1 ianuarie 2026 se aplică o singură cotă de impozit de 1% pe venitul microîntreprinderilor. Măsura se aplică firmelor cu cifră de afaceri de până la 100.000 de euro. Pentru companiile mari, ordonanța modifică impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA), aplicabil firmelor cu cifra de afaceri mai mare de 50 de milioane de euro. De la 1 ianuarie 2026, IMCA se reduce de la 1% la 0,5%, iar din 2027 este prevăzută eliminarea completă a acestui impozit. Tot din 2027, este menționată eliminarea impozitului suplimentar pe cifra de afaceri (ICAS), aplicabil companiilor din domeniul petrolului și gazelor naturale. În același orizont de timp, ordonanța prevede eliminarea definitivă a taxei pe construcții speciale („taxa pe stâlp”), măsură justificată prin nevoia de reducere a barierelor fiscale în calea investițiilor.
În zona impozitelor locale, ordonanța introduce pentru 2026 scutiri de la plata impozitului pe clădiri pentru anumite categorii de clădiri utilizate în activități agricole și conexe, precum sere, solare, răsadnițe, ciupercării, silozuri sau pătule. Din 2027, pentru aceste clădiri este prevăzută aplicarea unei reduceri de 50% a impozitului pe clădiri, măsura fiind prezentată ca sprijin pentru sectoarele productive. OUG 89/2025 modifică și regimul fiscal aplicabil salariului minim brut pe economie. Facilitatea existentă, care presupune scutirea de impozit pe venit și contribuții sociale pentru suma de 300 de lei din salariul minim brut, se menține până la 30 iunie 2026, cu condiția păstrării salariului minim brut la nivelul de 4.050 lei. De la 1 iulie 2026, odată cu majorarea salariului minim brut la 4.325 lei, suma neimpozabilă se reduce de la 300 de lei la 200 de lei.
Un alt capitol cu impact direct asupra investitorilor și antreprenorilor este impozitarea dividendelor. Începând cu 1 ianuarie 2026, cota de impozit pe dividende crește de la 10% la 16%, aplicabilă dividendelor distribuite atât către persoane fizice, cât și către persoane juridice. Ordonanța precizează că veniturile din dividende distribuite începând cu 1 ianuarie 2026 se impozitează cu cota de 16%. În zona digitalizării fiscale, ordonanța revine la termenul de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul RO e-Factura, după ce anterior termenul fusese exprimat în zile calendaristice. De asemenea, este introdusă obligația de transmitere în RO e-Factura și a facturilor emise către persoane impozabile care nu sunt stabilite în România, dar sunt înregistrate în scopuri de TVA în România. Actul normativ include și un mecanism care vizează accesul persoanelor fizice identificate fiscal prin CNP, dar care au calitatea de persoane impozabile, la sistemul RO e-Factura. Este menționată propunerea de creare a cadrului necesar accesului prin intermediul Registrului RO e-Factura obligatoriu, astfel încât furnizorii/prestatorii să poată cunoaște statutul acestora și să aplice regulile specifice relațiilor B2B.
Pentru e-TVA, ordonanța propune abrogarea prevederilor din OUG nr. 70/2024 referitoare la obligația persoanelor impozabile de a răspunde la „Notificarea de conformare RO e-TVA”, motivarea fiind legată de capacitatea limitată a ANAF de a analiza punctual volumul mare de răspunsuri și de riscul generării unor efecte sancționatorii. Totodată, este prevăzută suspendarea aplicării dispozițiilor din OUG 70/2024 privind transmiterea „Notificării de conformare RO e-TVA” pentru contribuabilii care aplică sistemul TVA la încasare, până la 30 septembrie 2026, termen până la care ar urma să fie disponibile instrumentele informatice necesare pentru includerea informațiilor relevante în decontul precompletat RO e-TVA.
Per ansamblu, pachetul de măsuri din „ordonanța trenuleț” redesenează o parte din arhitectura fiscală în 2026, cu o a doua etapă de schimbări în 2027, când sunt prevăzute eliminări de taxe și ajustări suplimentare. Pentru firme, efectele se vor vedea atât în costurile fiscale directe, cât și în obligațiile de conformare, în special în zona facturării electronice și a raportărilor.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

