Statul strânge șurubul: Firmele care întârzie cu actele pot fi dizolvate, cont de plăți obligatoriu, eșalonări mai grele, capital social mai mare

Din 2026, societățile comerciale intră într-un nou set de reguli fiscale și administrative care schimbă atât modul în care își gestionează banii, cât și riscurile dacă nu sunt la zi cu obligațiile. Una dintre măsurile cu impact direct este obligația ca firmele să dețină un cont de plăți în România sau la Trezoreria Statului pe toată durata activității. Pentru companiile nou-înființate există un termen de 60 de zile lucrătoare pentru deschiderea contului, iar mesajul transmis mediului de afaceri este clar: relația financiară cu statul trebuie să fie ancorată local, fără „ocolișuri” și fără întârzieri. În paralel, apar și ajustări care, la prima vedere, pot părea o gură de aer pentru anumite categorii de contribuabili.

De la 1 ianuarie 2026, impozitul minim pe cifra de afaceri, aplicat companiilor mari care depășesc pragul de 50 de milioane de euro cifră de afaceri și ajung să plătească un impozit pe profit mai mic decât pragul minim, scade la 0,5%. În același timp, pentru microîntreprinderi este menționată o cotă unică de 1%, ceea ce indică o încercare de simplificare și de stabilizare a regimului pentru firmele mici, într-un peisaj fiscal care s-a schimbat des în ultimii ani. Miza reală, însă, nu stă doar în procente, ci în consecințe. Dacă o firmă nu are cont de plăți în România sau la Trezorerie, ori dacă nu depune situațiile financiare anuale în termenul legal, poate fi declarată inactivă. Iar de aici lucrurile se pot accelera: dacă nu se reactivează într-un an de la declararea inactivității sau dacă inactivitatea depășește anumite praguri, se ajunge la dizolvare, în condițiile prevăzute de noile reglementări. Practic, statul ridică ștacheta de conformare și reduce spațiul de manevră pentru firmele care „trag de timp”, chiar și atunci când nu au datorii fiscale restante, dacă nu își rezolvă statutul în termenele impuse.

Pe lângă aceste obligații, se schimbă și regulile pentru eșalonarea la plată, prin introducerea obligației de a prezenta un contract de fideiusiune, cu condiții mai stricte, inclusiv cerințe privind domiciliul și bunurile fideiusorului în România. Totodată, apar praguri maxime pentru eșalonarea simplificată și o condiție nouă: firmele trebuie să aibă cel puțin 12 luni de la înființare ca să poată depune cererea. Cu alte cuvinte, pentru companiile aflate la început de drum, spațiul de „respiro” se îngustează, iar disciplina financiară devine obligatorie, nu opțională. În același pachet de schimbări intră și majorarea capitalului social pentru SRL-uri, în funcție de cifra de afaceri, cu praguri distincte, ceea ce pune presiune pe firmele care cresc rapid să își consolideze formal baza de capital. Mesajul implicit este că statul vrea companii mai „solide” pe hârtie, cu mai multă responsabilitate și cu o trasabilitate mai bună a banilor, dar asta vine cu costuri administrative și cu riscul ca multe firme mici să fie prinse nepregătite.

2026 nu aduce doar taxe și scumpiri pentru populație, ci și o „strângere a șurubului” pentru companii. Cine e organizat și la zi va trece mai ușor. Cine amână, ignoră termenele sau funcționează la limită riscă blocaje, statut de inactiv și, în final, dispariția din piață. Iar când firmele se lovesc de costuri și reguli mai dure, efectele se văd inevitabil și în economie, prin investiții amânate, prețuri ajustate și o prudență mai mare în angajări.