Guvernul face „update” la Legea Nordis: Profesiile de arhitect și proiectant, „împinse” către dispariție

La Palatul Victoria se dezbate o inițiativă care, pornind de la o intenție legitimă de creștere a securității construcțiilor, risc să genereze consecințe grave asupra economiei și pieței muncii. Proiectul de ordonanță privind modificarea Legii 307/2006 referitoare la securitatea la incendiu amenință să blocheze suplimentar investițiile, după efectele grave ale Legii Nordis, și să reducă drastic încasările la bugetul de stat, în timp ce va împinge profesiile de arhitect și proiectant către dispariție.

Experții din mediul de afaceri avertizează că noile prevederi vor crea o confuzie majoră de responsabilități, vor expune profesionistii la riscuri penale nejustificate și vor paraliza lanțul economic al construcțiilor, sector cu cel mai ridicat factor de antrenare pe orizontală. În sistemul actual, responsabilitățile din construcții sunt clar delimitate conform pregătirii și calificării fiecărui specialist. Proiectantul răspunde de documentația tehnică și soluția de proiectare; constructorul execută lucrările; responsabilul tehnic cu execuția și dirigintele de șantier verifică respectarea proiectului; inspectorii ISU controlează respectarea normelor de securitate la incendiu. Proiectul de ordonanță schimbă radical acest echilibru. Potrivit noilor prevederi, arhitecții și proiectanții ar urma să fie obligați să urmărească modul în care sunt executate lucrările din perspectiva securității la incendiu și să semnaleze eventualele neconformități. Problema semnalată de mediul de afaceri este că aceste profesii nu au atribuții legale de control în șantier și nici atestări specifice în domeniul securității la incendiu. În absența competenței reale, niciun arhitect sau proiectant nu-și va mai asuma aceste activități, aspect riscant atât pentru economie și bugetul de Stat, cât și pentru piața muncii.

Experții avertizează că această suprapunere de atribuții va conduce la efectul opus scopului declarat. În loc să întărească responsabilitatea celor care controlează execuția lucrărilor, proiectul de ordonanță diluează responsabilitatea reală. Pentru că dacă mai multe profesii devin simultan însărcinate cu aceeași obligație, responsabilitatea devine neclară. Or, în domeniul securității la incendiu, o astfel de confuzie poate avea consecințe grave. Situația devine și mai alarmantă din cauza sancțiunilor prevăzute. Proiectul introduce pedepse de până la 5 ani de închisoare pentru situațiile în care nerespectarea normelor de securitate la incendiu ar fi creat un „pericol”. Termenul „pericol” este vag, imprecis și ipotetic, întrucât nu presupune producerea unui incident real, deci nu poate fi cuantificat. Nimeni nu poate fi pedepsit pentru o faptă care nu a existat. Apoi, proiectanții ar putea răspunde penal pentru neconformități apărute în timpul execuției lucrărilor, asupra cărora nu au control. Apare problema asumării faptei penale, al cărei element constitutiv este și intenția, evident inexistentă în acest caz. Aceasta crează un precedent periculos în care profesionistii sunt pedepsiți pentru erori care nu le aparțin și asupra cărora nu au control.

Reprezentanții industriei spun că efectul real al acestei reglementări va fi absolut devastator pentru economie, cât vreme construcțiile (fie publice sau private) au cel mai ridicat factor de antrenare pe orizontală. Dacă arhitecții și proiectanții devin expuși riscului de dosare penale pentru activități care nu țin de profesia lor, reacția firească va fi una simplă: refuzul de a semna proiecte sau chiar retragerea din piață. Într-un sector în care proiectarea reprezintă prima verigă a oricărei investiții — de la autostrăzi și spitale până la locuințe private — blocarea acestei etape ar putea paraliza întregul lanț economic. Consecința directă ar putea fi o scădere abruptă a încasărilor la bugetul de stat, din TVA, taxe pe muncă și impozite pe profit. Deja, după efectele grave ale Legii Nordis, sectorul construcțiilor se confruntă cu investiții blocate și o piață în dificultate. Această nouă legislație ar putea fi lovitura finală pentru profesiile de arhitect și proiectant, care ar dispărea din piața muncii, lăsând România fără capacitate de proiectare și dezvoltare infrastructurală.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu