Amenajări pentru patinoar și pregătiri pentru Târgul de Crăciun. Primăria Sinaia speră să le inaugureze de 1 Decembrie
Amenajarea unui patinoar pentru sezonul de iarnă, un proces captivant, aduce bucurie și magie în comunitate, iar echipa de organizare a Primăriei Sinaia a început lucrările de pregătire. În aceste zile, terenul este pregătit, se instalează sistemul de răcire, care va menține gheața într-o stare optimă pe toată durata sezonului. Se lucrează intens pentru amenajarea patinoarului situat în Parcul Dimitrie Ghica din Sinaia, iar amatorii sporturilor de iarnă pot începe numărătoarea inversă. Autoritățile promit că, dacă totul decurge conform planului, patinoarul își va redeschide porțile pe 1 Decembrie. „Sperăm să redeschidem patinoarul la 1 Decembrie”, a declarat, pentru SINAIA GROUP, city-managerul orașului, Marian Panait.
Deschiderea patinoarului va marca începutul sărbătorilor de iarnă într-un mod spectaculos, mai ales că autoritățile și-au propus să aprindă iluminatul festiv tot de Ziua Națională. Această atmosferă feerică va fi completată de deschiderea mult așteptată a Târgului de Crăciun, unde se vor găsi delicii tradiționale și cadouri artizanale.
În paralel, autoritatea locală a început pregătirile și pentru târgul de Crăciun. Standurile pentru comercianți vor fi amplasate în jurul patinoarului, oferind produse tradiționale, decorațiuni de sărbătoare și delicii culinare specifice sezonului. De asemenea, iluminatul festiv va juca un rol crucial în crearea unei atmosfere magice.