Anomalia de la Sinaia, din Registrul Electoral al AEP: La urne sunt așteptați mai mulți alegători decât locuitori!

Spread the love

Autoritatea Electrorală Permanentă (AEP) a făcut public numărul de alegători din Registrul Electoral, pe circumscripții electorale, valabil la data de 17 aprilie 2024.
Dintr-o adresă a Biroului Electoral Central aflăm că, la Câmpina, sunt așteptați la urne, la data de 9 iunie, un număr de 29.666 alegători cu drept de vot, o situație cel puțin hilară, în condițiile în care, potrivit datelor ultimului recensamânt realizat în anul 2021, populația municipiului Câmpina este de numai… 28.993 de locuitori.

Cum este posibil ca numărul persoanelor cu drept de vot să fie mai mare decât numărul locuitorilor? O explicație ar putea fi aceea că ultimul recensământ al populației, organizat în țara noastră pentru prima dată în format digital, a fost un experiment mai degrabă nereușit, dacă ne uităm chiar și numai la diferențele dintre cifrele raportate de Institul Național de Statistică și cele făcute publice acum de AEP.

Într-o situație similară se află și orașul Sinaia, care potrivit INS are 9.071 locuitori și care, conform BEC, așeaptă la urne 9.204 alegători. Situații cel puțin la fel de improbabile regăsim și în alte localități din județul Prahova. Vă reamintim că, la alegerile din anul 2020, pe listele electorale din Câmpina au fost înscriși 31.005 de alegători, din care 13.474 au fost prezenți la urne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *