Buzoianu (Mediu) anunţă că programul Casa Verde Fotovoltaice ar putea fi suspendat și în acest an

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a transmis că este foarte posibil ca programul ”Casa Verde fotovoltaice”, prin care erau asigurate finanţări pentru cumpărarea de panouri solare, să nu se deruleze în 2026. Ea a explicat că fondurile aflate la dispoziţia autorităţilor vor fi utilizate, cel mai probabil, pentru finanţarea unor proiecte derulate din bani europeni şi care au început deja, notează News.ro.

”În primul rând, aş vrea să clarific că astăzi nu avem bugetul aprobat de la AFM, deci noi nu ştim dacă va exista un val 2. Nu ştim dacă va întârzia pentru că noi nu ştim dacă va exista, în acest moment, acest proiect anul acesta.Asta vom şti imediat după ce se va discuta bugetul şi după ce vom lua o decizie şi pe bugetul din AFM”, a răspuns ministrul Mediului.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu