Buzoianu (Mediu), despre criza apei din Prahova: „Riscurile nu au fost comunicate nici către primari, nici către prefecți, nici către consilii județene, nici către populație” – VIDEO

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a avertizat că o eventuală înfundare a scurgerii de la lacul Paltinu ar face imposibilă controlarea nivelului apei, ducând la riscuri majore în caz de viitură, întrucât lacul are rol de atenuare a debitelor. Ea a subliniat că, în iunie, înainte de numirea sa, s-a decis scăderea nivelului apei pentru a permite intervenția de decolmatare a scurgerii, gestionată de Apele Române.
„Dacă, Doamne ferește, această scurgere se înfundă, dacă la o viitură ajunge să nu mai poată fi folosită, nu mai putem controla nivelul apei, să coborâm nivelul apei din lacul Paltinu, care are și un rol de atenuare a viiturilor, decât prin faptul că se va vărsa apa. Se va ajunge la un nivel mult peste ceea ce poate să gestioneze acest lac. În aceste condiții, în luna iunie, înainte să vin eu în minister, s-au analizat aceste probleme și s-a stabilit că este nevoie să fie scăzut nivelul apei pentru a se putea interveni și pentru a se decolmata scurgerea gestionată de Apele Române. În acest context, următoarea întrebare este: cum se realizează aceste lucrări? Există două autorități care sunt cheie din subordinea Ministerului Mediului: Administrația Bazinală, pe de o parte, care are rolul de a gestiona și coordona aceste lucrări, și, pe de altă parte, operatorul de apă, care are rolul de a asigura apă potabilă pentru populație și pentru marii operatori economici – apă industrială.În această perioadă au existat multiple comunicări oficiale, în scris, între operatorul de apă și Administrația Bazinală, care au spus de nenumărate ori că există riscul de a nu mai putea fi asigurată apa, pentru că va crește turbiditatea. Există documente oficiale scrise care au fost comunicate și către ESZ și erau cunoscute și de către Apele Române, Administrația Bazinală de la nivel local. În comunicările oficiale care au ajuns la Ministerul Mediului, aceste riscuri nu au fost comunicate nici către primari, nici către prefecți, nici către consilii județene, nici către populație. În principiu, oamenii au știut că nu există niciun fel de risc, deși două autorități comunicau între ele că există aceste riscuri și că trebuie să fie luate măsuri.”, a declarat Diana Buzoianu, ministrul Mediului:
LIVEDeclarații pe tema crizei de apă din zona Paltinu
Publicată de Diana Buzoianu pe Marţi, 2 decembrie 2025
Ivan (Energie): „Suspendarea temporară a centralei Brazi nu pune în pericol alimentarea cu energie”
Ministerul Energiei anunță că Sistemul Energetic Național dispune de suficiente capacități pentru a acoperi integral consumul de energie, în ciuda suspendării temporare, pentru două zile, a activității centralei de la Brazi. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a avut discuții operative cu reprezentanții Ministerului Mediului, ai OMV Petrom și ai autorităților locale pentru a urgenta procedurile necesare reluării alimentării cu apă în zonă și repornirii centralei.
Prefectul județului Prahova a convocat în această seară, la ora 19:00, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, la care participă și reprezentanți ai Ministerului Energiei și ai Ministerului Mediului. De asemenea, mâine, la ora 13:30, va avea loc reuniunea Comandamentului Energetic Național. Totodată, ministrul Bogdan Ivan a cerut Administrației Naționale „Apele Române” o evaluare urgentă privind volumul de apă tehnologică disponibil pentru a permite repornirea în condiții de siguranță a centralei de la Brazi.
Centrala are o capacitate instalată de 832 MW, iar necesarul acesteia este integral acoperit din disponibilul actual al Sistemului Energetic Național, care depășește 19.800 MW, fără a fi afectată siguranța în alimentare. Această capacitate este asigurată prin tranzacțiile efectuate de OMV Petrom pe Piața Intrazilnică cuplată, pentru echilibrarea portofoliului propriu, doar o mică parte provenind din rezervele Sistemului Energetic Național.
Ministerul Energiei subliniază că, în demersurile cu Comisia Europeană privind menținerea grupurilor energetice pe cărbune, au fost luate în calcul toate scenariile posibile, inclusiv situații neprevăzute care pot afecta funcționarea sistemului. Incidentul de astăzi reconfirmă importanța acestor evaluări.
În prezent, România dispune de multiple surse stabile de energie, respectiv:
– peste 6.600 MW din hidroenergie,
– peste 1.400 MW din energie nucleară,
– peste 2.700 MW din hidrocarburi,
– peste 2.700 MW din termoenergie.
Rogobete (Sănătate), întâlnire cu managerii spitalelor, conducerea DSP şi a Inspecţiei Sanitate de Stat din județ
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, va merge, marți, în Prahova, județ grav afectat de criza generală a apei, pentru a se întâlni cu managerii spitalelor din judeţ, cu conducerea DSP şi a Inspecţiei Sanitate de Stat.
”Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, se va deplasa astăzi la Consiliul Judeţean Prahova, unde a convocat de urgenţă directorul Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, reprezentanţii Inspecţiei Sanitare de Stat şi managerii spitalelor din judeţ afectate de lipsa apei potabile”, anunţă, marţi, Ministerul Sănătăţii.
Potrivit reprezentanţilor instituției, ”întâlnirea are ca obiectiv evaluarea rapidă a situaţiei din sistemul de sănătate din judeţ şi stabilirea măsurilor necesare pentru protejarea pacienţilor şi asigurarea continuităţii serviciilor medicale”.
ISU Prahova a anunţat, marţi, că acţiunile de sprijin destinate populaţiei afectate de întreruperea alimentării cu apă din judeţul Prahova au continuat prin distribuirea apei menajere, astfel:
– Câmpina, la Spitalul Municipal, Casa Tineretului, Direcţia Economică, Liceul de Electromecanică, Spitalul Voila, Centrul de Bătrâni Conacul Bunicii, strada Răcitor, Centrul de autism.
– Băicoi, la Spitalul Orăşenesc Băicoi, Spitalul Patrick şi în mai multe locaţii stabilite de către autorităţile locale, unde sunt amplasate recipiente;
– Brebu, sediul Primăriei;
– Floreşti, la Spitalul TBC;
– Băneşti, în locaţiile stabilite de autorităţile locale,
– Şotriile, la Căminul Cultural.
”Precizăm că transporturile de apă menajeră în locaţiile amintite se desfăşoară continuu, apa fiind suplimentată constant în funcţie de necesităţi. Astfel, au fost efectuate 21 de transporturi de apă menajeră, fiind distribuită o cantitate de 49.500 litri. De asemenea, pompierii din cadrul Detaşamentului Câmpina au acordat sprijin pentru distribuirea baxurilor cu apă potabilă către populaţie la Biserica Sf. Parascheva din municipiul Câmpina”, a transmis ISU Prahova.
Furnizarea de apă potabilă către cei peste 107.000 de oameni din judeţele Prahova şi Dâmboviţa care nu primesc apă, de vineri seară, din cauza unor probleme apărute la barajul Paltinu s-ar putea relua abia săptămâna viitoare.
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Virgiliu Nanu, a anunţat, luni, că, deşi de marţi se va relua furnizarea apei din lacul de acumulare, aceasta nu va ajunge la consumatorul final ”mai devreme de luni”, pentru că staţiile de tratare trebuie amorsate, iar instalaţiile trebuie umplute cu apă.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

