Centura Comarnic, o lună până la inaugurare: Lucrările, spre faza finală

Două proiecte importante de infrastructură rutieră din regiunea Bucureștiului și Prahova se apropie de finalizare, cu estimări optimiste din partea constructorilor și autorităților. Centura Comarnic avansează spre faza finală. Lucările la varianta ocolitoare a orașului Comarnic se apropie de faza finală, cu obiectivul principal de deschidere a circulației în condiții de siguranță după finalizarea tuturor intervențiilor tehnice și testărilor de infrastructură. În prezent, pe șantier se desfășoară lucrări de montare a parapetelor de siguranță, finisaje rutiere, precum și intervenții punctuale în zona zidurilor de sprijin și a podului metalic. Sunt analizate soluții tehnice pentru optimizarea accesului în zona Podul Lung, astfel încât traficul local să se desfășoare în condiții conforme de siguranță.
Proiectul, coordonat în colaborare cu reprezentanți ai instituțiilor responsabile de infrastructura rutieră și ai echipelor tehnice implicate în execuție, supervizare și proiectare, este monitorizat permanent pentru respectarea termenelor și a standardelor de calitate. Potrivit estimărilor actuale, lucrările ar putea fi finalizate în cursul lunii august, urmând ca deschiderea circulației să fie realizată imediat după recepția finală și îndeplinirea tuturor condițiilor tehnice. Traseul viitoarei centuri care va ocoli stațiunile Azuga și Bușteni va avea o lungime de 9,447 kilometri, cu o platformă rutieră cuprinsă între 9,50 și 10 metri. Proiectul prevede construirea a 19 structuri de tip poduri, pasaje, viaducte și subtraversări, precum și realizarea a 13 intersecții la nivel. Viitorul tronson rutier va avea sistem de canalizare pluvială pe o lungime totală de 7.725,44 metri. Un tronson de mai puțin de 10 kilometri va costa peste 843 de milioane de lei. Durata estimată de execuție a celor aproape 10 kilometri de drum este de 30 de luni. Consiliul Județean precizează că proiectul viitorului drum are coridorul de expropriere aprobat, expropierile realizate pentru traseul actual și autorizațiile de construire emise în anul 2025. Valea Prahovei rămâne unul dintre cele mai vizibile blocaje ale infrastructurii din România, iar soluția clasică – autostrada Comarnic–Brașov – este în continuare în faza de studiu. În paralel, Ministerul Transporturilor încearcă să reducă presiunea printr-o serie de intervenții punctuale, care nu rezolvă problema structurală, dar pot decongestiona traficul în următorii ani. După cum a declarat Robert Răzvan Dobre, director în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, aceasta este o abordare fazată pe această traversare între Ploiești și Brașov.
Autostrada Bucureștiului A0 Nord – Lotul 1 va fi finalizat mai devreme. Constructorul român Retter, care lucrează la Lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord împreună cu italienii de la Pizzarotti, a transmis că vor fi gata cu segmentul lor de drum înainte de termenul contractual. Mesajul a fost publicat la două zile după ce Cristian Pistol, director general al CNAIR, a declarat în cadrul audierilor pentru funcția de ministru al Transporturilor că lotul 1 de pe Autostrada A0 București Nord ar putea să fie inaugurat abia la începutul anului 2027. Cristian Pistol a spus: „Prioritatea nr 1 pentru acest an este Autostrada Moldovei A7. Anul acesta vom mai deschide drum de mare viteză secțiunile Nădășelu – Poarta Sălaului de pe Autostrada Transilvania, Drumul Expres Brăila Galați și loturile de pe Centura Capitalei A0 Nord. Aici sunt realist: lotul 1 de pe A0 Nord are termen contractual abia în 2027. Nu vând iluzii, vă spun că poate să se prelungească termenul de execuție până la începutul anului 2027.”
Reprezentanții Retter se laudă cu progresul pe acest lot al viitoarei centuri a Bucureștiului și spun din nou că lucrarea va fi gata cu opt luni mai devreme decât termenul contractual, adică în august 2027. Retter realizează sectorul de 8 km cuprins între km 12+120 și km 20+000 (Buftea DN1A – Corbeanca DN1), respectiv Sectorul 3 (km 12+120 – 16+160) și Sector 4 – restul până la km 20+000. Tronsonul între km 2+500 și km 12 este al celor de la Pizzarotti. Portalul Cestrin publică progresul pe întregul lot și spune că stadiu actual fizic este de 51.00%, iar stadiu actual financiar este de 34,96%. Retter Grup spunea, însă, acum două săptămâni, că stadiul fizic al întregului lot a ajuns la 57,55%, iar pe sectoarele 3 și 4, lucrările erau aproape de 80%.
Contractul pentru Lotul 1 A0 Nord a fost semnat cu Pizzarotti – Retter în septembrie 2023, la peste 4 ani de la lansarea licitației, după numeroase amânări și contestații. Lucrările pe acest lot au început în luna martie 2025. În vara anului trecut, Compania de Drumuri a semnat supervizarea cu proiectantul Consitrans. Românii de la Retter, care lucrează pe secțiunea dintre Corbeanca și Mogosoia a acestui lot, spuneau că vor deschide circulația pentru șoferi la finalul primăverii 2026. La începutul lunii mai, au spus că vor finaliza lucrările pe acest lot în luna august a acestui an. Lotul 1 al A0 Nord este cuprins între DJ601 – DN1 (Corbeanca), cu o lungime de 17,5 km, la un preț de 815,08 milioane lei fără TVA. Durata contractuală este de 12 luni pentru proiectare și 22 de luni pentru construcție.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

