Circul de pe lume cu șoferul de TIR care a lovit o mașină de Poliție, în Bușteni: A aruncat tot ce a avut în cabină și a amenințat că se sinucide – VIDEO

Drumul Naţional 1 este blocat, joi seară, în staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei, după ce un autotren a lovit o autospecială a Poliţiei, iar şoferul TIR-ului s-a baricadat în cabină şi a refuzat să coboare. Accidentul rutier, în care a fost implicată o autospecială a Poliţiei, a avut loc în oraşul Buşteni. Primele date arată că un TIR a acroşat maşina Poliţiei, iar şoferul refuză să coboare din cabina autotrenului, apoi a aruncat pe carosabil tot ce a avut în mașină și a amenințat că se sinucide. Într-un final, agenții au reușit să îl scoată din cabină:

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au intervenit prompt, joi, pentru a gestiona o situație dificilă produsă pe Drumul Național 1, în zona orașului Bușteni. Totul a început după ce administratorul unei firme de transport a sesizat Poliția că un angajat aflat la volanul unui TIR manifesta un comportament neobișnuit și și-ar fi modificat nejustificat traseul.

Echipajele de poliție au încercat să oprească ansamblul de vehicule, însă șoferul nu s-a conformat și a continuat deplasarea pe DN1, direcția Brașov – Ploiești. Ulterior, acesta a oprit în zona unui centru comercial din Bușteni. În momentul în care polițiștii au încercat să îl determine să coboare din cabină, bărbatul a pornit tirul și a acroșat ușor o autospecială a Poliției. Din fericire, incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Șoferul a refuzat să coopereze cu forțele de ordine și a adresat amenințări la adresa sa proprie.

La fața locului au intervenit efective ale Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, jandarmi și alte structuri de sprijin. Un negociator al Poliției Române a desfășurat negocieri pentru soluționarea pașnică a situației. În urma intervenției, bărbatul a fost extras în siguranță din cabina tirului și a fost luat în custodie de polițiști. Traficul rutier în zonă a fost reluat în condiții normale după finalizarea intervenției. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și a motivelor care au dus la acest comportament. Șoferul va fi testat pentru consum de alcool și substanțe interzise.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu