Desfășurare de forțe: 1.500 de polițiști mobilizați în Prahova, pentru minivacanța de 1 Mai și Paște
În perioada 1-6 mai a.c., pentru menținerea ordinii și siguranței publice, atât în zonele cu aflux mare de persoane, cât și în proximitatea lăcașurilor de cult, vor acționa zilnic peste 1.500 de polițiști prahoveni, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice. Aproximativ o treime dintre echipaje sunt de la Rutieră, acestea urmând să fie trimise în special pe drumurile spre lăcașurile de cult și zonele de agrement.
În minivacanța de 1 Mai și de Paște, polițiștii vor asigura măsuri pentru menținerea ordinii publice în locurile aglomerate, în proximitatea lăcașurilor de cult, unde urmează a se desfășura slujbe religioase, precum și în localitățile turistice și în zonele de agrement.
„Efectivele de poliție planificate în serviciu, în perioada 1-6 mai, vor acționa pe mai multe paliere: unul este cel de prevenire și descurajare, iar al doilea este de combatere a faptelor antisociale și de impunere fermă a legii. În această perioadă, peste 500 de polițiști rutieri, vor acționa pe căile de acces ce converg spre lăcașurile de cult și zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor și blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea și controlul circulației pe principalele căi de comunicație spre și dinspre stațiunile turistice. Pentru prevenirea accidentelor de circulație grave și menținerea unei atitudinii prudente în trafic, polițiștii rutieri vor acționa cu aproximativ 30 de aparate radar. În noaptea de Înviere, pentru menținerea ordinii publice la manifestările religioase, vor fi angrenați polițiști rutieri, de la ordine publică, de investigații criminale și din cadrul altor structuri”, au transmis reprezentanții IJP Prahova.
Aceștia au transmis și o serie de recomandări, pentru prevenirea incidentelor care vă pot da peste cap planurile pentru minivacanța de Paște:
- Dacă plecați cu trenul, fiți foarte prudenți în gară! Aici pot acționa hoții de buzunare.
- Nu vă lăsați bagajele nesupravegheate!
- Dacă plecați cu mașina, asigurați-vă că autoturismul funcționează în parametrii optimi, că aveți valabile asigurarea obligatorie (R.C.A.) și inspecția tehnică periodică (I.T.P.)!
- Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic şi nu uitaţi de politeţea rutieră. Pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule! Viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România!
- Nu lăsați persoane necunoscute să intre în casa dumneavoastră, indiferent de pretextul folosit. Dacă se prezintă a fi reprezentanţi ai unor instituţii, societăţi, cereţi-le un document de legitimare!
- Asiguraţi-vă că încuiați locuinţa când plecaţi de acasă!
- Aveţi mare grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun!
- Când efectuaţi plata cu cardul, tastaţi codul PIN cu discreţie, pentru a nu fi observat de cei din jur!