„Exilul” de la Sinaia și ultimatumul militar neobișnuit, către Patriarhul Teoctist: „I-am transmis Sinodului: Dacă în 72 de ore nu îl văd în Scaunul Patriarhal, îi ocup!”

Iarna anilor 1989–1990 rămâne una dintre cele mai opace și tensionate perioade din istoria recentă a României. În spatele schimbărilor politice majore și a zgomotului de fond din stradă, puterile statului — vechi și noi — își reconfigurau sferele de influență într-o atmosferă dominată de incertitudine, Suspiciune și presiuni exercitate direct dinspre structurile militare. Unul dintre episoadele fascinante, care ilustrează gradul extrem în care Armata, Biserica și Politica se intersectau în acele prime luni post-revoluționare, îl are în centru pe generalul (pe atunci colonel) Nicolae Gligor, comandant al Regimentului de Rachete Antiaeriene (RAA) de la Cernica.

După evenimentele din decembrie 1989, Patriarhul Teoctist s-a aflat într-o poziție extrem de vulnerabilă, fiind contestat de grupuri din interiorul și exteriorul Bisericii Ortodoxe Române din cauza comunicatelor de loialitate emise anterior către regimul Ceaușescu. La 18 ianuarie 1990, Patriarhul s-a retras oficial din funcție „din motive de sănătate” și s-a adăpostit la Mănăstirea Sinaia — o decizie privită în epocă ca un veritabil exil forțat. Potrivit mărturiilor istorice oferite de generalul Nicolae Gligor, intervenția armatei în această criză bisericească a fost una decisivă și directă. Din poziția sa de comandant al unității militare de rachete antiaeriene de la Cernica, Gligor susține că a transmis o somație directă către membrii Sfântului Sinod: „I-am transmis Sinodului: dacă în 72 de ore nu îl văd în Scaunul Patriarhal, îi ocup… N-au durat 24 de ore.”

Declarația, de o duritate rară pentru raporturile dintre armată și autoritatea bisericească, reflectă haosul instituțional de la începutul anului 1990, când comandanții militari locali își asumau inițiative radicale în numele stabilității. Istoricii privesc aceste afirmații spectaculoase cu atenția necesară analizei surselor orale. Deși deciziile canonice ale Sfântului Sinod au urmat pași formali — încheiați prin revenirea oficială a Patriarhului Teoctist în Scaun la începutul lunii aprilie 1990 —, mărturia generalului Gligor oferă o „valoare de atmosferă” inestimabilă.

Pregătirea de specialitate a generalului Gligor în domeniul apărării antiaeriene l-a plasat în centrul unor operațiuni tehnice de mare amploare derulate în aceeași perioadă. În memoriile și declarațiile sale, fostul comandant atinge și problema sensibilă a stocurilor și a tehnicii de rachete gestionate de Armată (estimată în documentele vremii la valori colosale de sute de milioane de dolari), arătând cum panica diversionsistă din timpul Revoluției s-a împletit rapid cu interesele economice și teoriile conspirației privind restructurarea sistemului național de apărare. Episodul Cernica – Sinaia rămâne astfel o filă revelatoare despre zodia în care s-a născut noua Românie: o perioadă în care un ordin de zi sau o amenințare venită de la comanda unui regiment de rachete putea reconfigura destinele celor mai înalte instituții din stat.