Fostul primar al Ploieştiului, reţinut, în ultima sa zi de mandat, alături de apropiați ai lui „Portocală”
Fostul primar al municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, care în ultima sa zi de mandat a fost dus la audieri, fiind suspect într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti care vizează mai multe fapte, a fost reţinut de anchetatori, au precizat, vineri, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, alte persoane, între care un jurnalist şi doi administratori ai unor societăţi comerciale, au fost reţinuţi în aceeaşi speţă.
„La data de 24 octombrie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu ofiţeri din cadrul SGA Dâmboviţa, DGA-Structura Centrală, SJA Buzău, IPJ Dâmboviţa şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile ‘Matei Basarab’ din Ploieşti, au efectuat şapte percheziţii la locuinţele a trei inculpaţi şi sediile sociale ale mai multor societăţi comerciale şi SC Hale şi Pieţe SA Ploieşti, în dosar efectuându-se… CITEȘTE ARTICOLUL AICI!