Garda de Mediu Prahova a verificat depozite şi terminale de produse petroliere

Comisarii Gărzii de Mediu au verificat depozite şi terminale de produse petroliere din judeţele Bacău, Alba şi Prahova, fiind aplicate mai multe sancţiuni: ”În perioada 09.03.2026 – 13.03.2026, Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General a desfăşurat acţiuni de inspecţie şi control la operatori economici care desfăşoară activităţi de depozitare, încărcare şi descărcare a benzinei şi motorinei în judeţele Bacău, Alba şi Prahova. Obiectivul controalelor a fost verificarea respectării legislaţiei privind protecţia mediului, în special a prevederilor referitoare la limitarea emisiilor de compuşi organici volatili (COV)”, a anunţat, luni, Garda de Mediu.

Sursa citată a precizat că s-au depistat instalaţii de recuperare a vaporilor (VRU) nefuncţionale, existând risc de emisii necontrolate de vapori în timpul operaţiunilor de încărcare/descărcare. De asemenea, s-a constatat lipsa monitorizării emisiilor de COV şi s-au găsit echipamente de măsurare neconforme, existând suspiciuni privind validitatea datelor raportate. În plus s-a mai constatat neasigurarea etanşeităţii şi funcţionării corespunzătoare a sistemelor de control al emisiilor:

„A fost evidenţiată o problemă care poate avea caracter general la nivelul depozitelor de carburanţi: măsurarea necorespunzătoare a emisiilor prin instalaţiile de recuperare a vaporilor (VRU) – lipsa măsurătorilor pe durata minimă legală, utilizarea unor echipamente neadecvate, posibile neconcordanţe între datele raportate şi realitatea din teren”, a mai transmis Garda de Mediu.

Au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare totală de 200.000 lei şi s-a dispus suspendarea activităţii pentru o instalaţie până la remedierea deficienţelor (punerea în funcţiune a VRU). În urma controalelor s-au dispus mai multe măsuri:

Punerea în funcţiune şi menţinerea echipamentelor de reducere a emisiilor

Monitorizarea corectă şi periodică a emisiilor de COV

Utilizarea echipamentelor conforme pentru măsurători

Prevenirea riscurilor de incendiu şi explozie

Respectarea legislaţiei privind accidentele majore (SEVESO)

Prevenirea poluării aerului, apei şi solului

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu