Încă o rundă de exproprieri pe Valea Prahovei, pentru viitoarele șosele de centură de la Comarnic, Bușteni și Azuga

Spread the love

Conducerea CJ Prahova a anunțat că sunt necesare noi exproprieri pe Valea Prahovei, pentru continuarea lucrărilor la centura Comarnic, dar și pe traseul viitoarei centuri Bușteni – Azuga. Astfel, o ședință de lucru a avut loc marți, la Ploiești, pentru viitoarea variantă ocolitoare Bușteni – Azuga:

„Discuțiile s-au concentrat pe avansarea documentației necesare pentru inițierea Hotărârii de Guvern privind exproprierile – un pas crucial pentru demararea lucrărilor. În acest sens, s-a anunțat că documentația cadastrală aferentă amplasamentului lucrării a fost finalizată și transmisă către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI). De asemenea, s-a realizat identificarea și centralizarea tuturor imobilelor afectate de coridorul de expropriere, fie că sunt private, publice sau aparțin unităților administrativ-teritoriale din Azuga și Bușteni. Pentru a accelera procesul, s-a stabilit actualizarea raportului de evaluare, incluzând estimarea valorii masei lemnoase de pe suprafețele forestiere vizate. Acest demers va permite finalizarea rapidă a procedurilor legale și începerea efectivă a lucrărilor”, au anunțat reprezentanții CJ Prahova.

Tot marți, conducerea Consiliului Județean a efectuat o vizită de lucru pe șantierul centurii Comarnic: „Lucrările sunt în desfășurare, iar constructorul a avansat la realizarea celui de-al doilea sens giratoriu al proiectului, în timp ce se lucrează activ pe întreaga lungime a traseului. Totuși, pentru a asigura continuitatea și evitarea întârzierilor, rămân câteva aspecte care necesită intervenții rapide. (…) Un aspect identificat este necesitatea suplimentară de expropriere pentru a asigura consolidarea versanților și stabilitatea infrastructurii pe termen lung. În acest sens, a fost obținut avizul OCPI (Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară) pentru noul coridor de expropriere, iar documentația aferentă acestuia va fi transmisă către CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) în vederea obținerii unei noi Hotărâri de Guvern care să includă modificările necesare traseului centurii”, au anunțat reprezentanții instituției.

Pe lângă aceasta, se caută soluții și pentru rețelele de utilități care trec prin zonă: „Unul dintre obstacolele majore în execuție este reprezentat de rețelele de distribuție a gazelor, care trebuie relocate pentru a permite continuarea lucrărilor fără întreruperi. În acest sens, urmează să fie adoptată o Hotărâre a Consiliului Județean, care va transfera lucrările de gaze către Distrigaz, asigurând astfel o integrare eficientă a noilor rețele în infrastructura proiectului. De asemenea, avansarea lucrărilor este condiționată de soluționarea aspectelor tehnice privind rețelele electrice. În acest moment, se așteaptă avizul final din partea Electrica pentru soluția tehnică pe întreg traseul. Acest aviz este esențial pentru stabilirea clară a traseului liniilor electrice și a modului în care acestea vor fi integrate în configurația proiectului. În ceea ce privește rețelele de transport gaze naturale administrate de Transgaz, a fost confirmată necesitatea relocării conductelor aflate pe traseul centurii. Acest proces urmează să fie demarat în cel mai scurt timp, evitând astfel eventuale blocaje tehnice care ar putea afecta graficul de execuție”, au mai transmis reprezentanții CJ Prahova, într-o informare, în urma vizitei de lucru de marți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *