La Sinaia a început pregătirea domeniului schiabil

Spread the love

Primăria Sinaia a început amenajarea domeniului schiabil pentru sezonul de iarnă care se apropie. În lunile octombrie și noiembrie, instalațiile de altitudine din Sinaia, gondole și telecabine, au program limitat cu publicul, întrucât au demarat pregătirile pentru sezonul de iarnă. Pregătirile presupun inspectarea tuturor sistemelor și ansamblurilor, ungeri, verificări și diverse măsurători, au transmis reprezentanții Primăriei Sinaia. Tot în această perioadă, se obțin și autorizările anuale, necesare funcționării tuturor instalațiilor de transport pe cablu. Pregătirile se realizează la întreg domeniul schiabil, nu doar la instalații.

Au fost efectuate reviziile anuale la sistemele de înzăpezire artificială, a lacului de acumulare, a fiecărui tun și lance de pe pârtie. Pârtiile sunt inspectate, cosite, curățate de pietre, copaci sau alte obstacole. Sunt reparate sau înlocuite plasele de protecție sau indicatoarele. Se fac stocurile de motorină, uleiuri și piese de schimb pentru utilajele de bătut zăpada. Totul este pregătit pentru îngheț și ninsoare”, au mai precizat reprezentanții primăriei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *