Lucruri mai puțin ştiute despre Peleș. Se spune că, din subsolul castelului, pleacă tuneluri mari, prin care familia regală se putea refugia în Mănăstirea Sinaia
Mulți români au auzit de tunelurile uriașe săpate sub Castelul Peleș, dar puțini cred în această legendă care nu a fost confirmată oficial. Castelul Peleș mai are câteva curiozități și taine pe care puțini le cunosc, care au fost deja studiate, dar puțin înțelese. Castelul Peleș împlinește anul acesta 141 de ani de la inaugurarea lui. Situat în pitorescul oraș Sinaia, castelul a fost gândit ca o reședință de vară pentru familia regală. Arhitectul german Johannes Schultz a fost cel care a proiectat această capodoperă arhitecturală, combinând stiluri neorenascentiste germane cu influențe gotice și baroce. De-a lungul anilor, Castelul Peleș a fost martorul unor evenimente istorice importante și a găzduit numeroase personalități de seamă.
Cu o arhitectură impresionantă și o istorie bogată, Castelul Peleș este considerat una dintre cele mai frumoase reședințe regale din Europa. Construcția sa a fost un proiect ambițios, care a implicat muncitori și meșteșugari din diverse colțuri ale lumii, fiecare contribuind la detaliile elaborate și la frumusețea acestui monument. Castelul este înconjurat de peisaje montane spectaculoase, oferind vizitatorilor o priveliște de neuitat și o atmosferă de poveste. Interiorul castelului este la fel de impresionant ca și exteriorul, cu săli decorate fastuos, mobilier de epocă și colecții de artă valoroase. Printre cele mai notabile încăperi se numără Sala Mare de Arme, Biblioteca Regală și Sala de Teatru, fiecare având o poveste unică și un design distinctiv. Castelul Peleș nu este doar un simbol al regalității românești, ci și un exemplu remarcabil de patrimoniu cultural și arhitectural.
Unul dintre cele mai interesante detalii despre arhitectura interioară a castelului a fost descoperit în Sala de Consiliu. Aici, plafonul și lambriurile de lemn au fost alese și montate astfel încât să absoarbă o mare parte din sunete. În acest fel, aprozii care stăteau de pază la ușă, în interiorul sălii, nu puteau auzi nimic din ceea ce se discuta la masă. Ba chiar se spune că poți sta la un metru de cineva care vorbește pe un ton normal și tot nu poți auzi ce spune, dacă nu vorbește direct către tine. Marea taină a acestei săli care păstrează secretele tuturor discuțiilor stă în esențele lemnoase alese pentru lambriuri. S-au folosit casete din lemn de tuia și de larice, iar modul în care sunt așezate absoarbe sunetele. Sala de Consiliu nu a fost niciodată renovată, deoarece orice intervenție asupra geometriei plăcilor ar putea distruge acustica și capacitatea sălii de a înăbuși sunetele.
O altă poveste de taină pe care o ascunde Castelul Peleș este legată de orga din Sala de Concerte. Se pare că această orgă ar avea clape false, care nu scot niciun sunet. Undeva în spatele peretelui, ar exista o altă claviatură la care cânta un muzician profesionist, în timp ce regina doar mima. Nu se știe dacă este adevărată povestea sau nu, cert este că Regina Elisabeta era înzestrată cu reale calități artistice și creative, cânta la diferite instrumente, scria poezii și picta.
Orice castel are treceri sau coridoare secrete. Ele există și în Castelul Peleș, doar că aveau un rol practic. Aceste canale sunt acoperite cu grilaje din fontă și se află pe coridoarele principale. Aici aduceau servitorii covoarele mari, le băteau bine, iar praful era aspirat prin aceste canale de un aspirator puternic montat la subsol. Prin pereți sunt diferite guri de aerisire prin care circula aerul cald, în timpul iernii, și aerul răcoros în timpul verii. Astfel că atmosfera din castel era menținută la o temperatură relativ constantă și plăcută pe tot timpul anului.
Se mai spune că, din subsolul castelului, pleacă tuneluri mari, cât un stat de om, prin care familia regală se putea refugia în caz de pericol, fugind către Mănăstirea Sinaia. Există sau nu astfel de tuneluri? Nu se știe cu exactitate. Dar ceva tot există… o rețea de scurgeri care preiau apa de ploaie și o dirijează către râul care curge pe lângă castel.
O altă poveste greu de crezut este povestea tăblițelor de aur descoperite în momentul în care au fost săpate instalațiile pentru apă. Se spune că aceste tăblițe erau scrise cu alfabetul grecesc, dar într-o limbă pe care nu o înțelegea nimeni. Se mai spune că, împreună cu tăblițele ar fi fost descoperite și o serie de monede din aur dacic, un adevărat tezaur. Gurile rele spun că familia regală ar fi vândut tăblițele pentru a finanța construcția castelului. Alții spun că ar fi fost copiate în lut, dar au dispărut și copiile. Greu de crezut că familia regală, în speță Regele Carol, ar fi nesocotit importanța istorică, arheologică și culturală a unei asemenea descoperiri, în condițiile în care tezaurul ar fi fost studiat, analizat și copiat în lut de istorici și arheologi.
