Nanu (CJ Prahova) cere de la Guvern 32 de milioane de lei, pentru securizarea surselor de apă

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a anunțat că a inițiat demersurile pentru adoptarea unei Hotărâri de Guvern prin care județul să primească 32 de milioane de lei din fondul de rezervă, bani care ar urma să fie folosiți pentru securizarea surselor de apă și reducerea vulnerabilităților din sistemul de alimentare.

Potrivit mesajului publicat de acesta, măsura vine după criza de la Paltinu de la finalul anului trecut, episod prezentat drept un semnal clar privind fragilitatea unui sistem dependent de o singură sursă. Nanu susține că acel moment a arătat cât de repede pot fi afectate zeci de mii de oameni, spitale, școli și comunități întregi atunci când apar probleme majore în rețeaua de alimentare cu apă.

El afirmă că soluția propusă împreună cu echipa Consiliului Județean și cu Hidro Prahova vizează investiții pe termen lung, nu intervenții de moment. În concret, este vorba despre surse alternative, foraje, stații de pompare, rezervoare și alte lucrări care să permită menținerea alimentării cu apă chiar și în situații de criză. Nanu admite că proiectul nu este unul simplu și nici nu poate fi rezolvat peste noapte, însă insistă că este necesar pentru stabilizarea sistemului. Obiectivul anunțat este ca, în următorii unu-doi ani, Prahova să nu mai fie asociată cu crize de apă, ci cu un sistem stabil, previzibil și sigur pentru fiecare comunitate. Demersurile pentru obținerea finanțării continuă până la aprobarea Hotărârii de Guvern și, ulterior, până la implementarea efectivă a investițiilor.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lasă un comentariu