Ninsori abundente pe Valea Prahovei, drumarii au scos zeci de utilaje pe șosele. Iarnă în toată regula și la Sinaia

Spread the love

Ninsorile abundente continuă în centrul țării. Drumarii au intervenit noaptea cu 50 de utilaje de deszăpezire care au răspândit 300 de tone de materiale antiderapante, notează Mediafax.

În acest moment, ninsorile abundente continuă în zona montană a județelor Prahova, Brașov și Covasna. DRDP Brașov a acționat în cursul nopții cu 50 de utilaje de deszăpezire care au răspândit aproximativ 300 de tone de materiale antiderapante. „Nu plecați la drum dacă nu sunteți pregătit pentru condiții de iarnă și adaptați stilul de condus condițiilor de trafic”, atenționează DRDP Brașov.

Vremea rea a făcut prăpăd în țară în ultimele ore. Iarna și-a făcut simțită prezența pe mai multe șosele. Vremea extremă face prăpăd în țară. Pe mai multe drumuri importante autoritățile au intervenit cu utilajele de dezăpezire, după ce a fost emis cod galben de ninsori, ploi și vânt puternic. 

Zăpada i-a pus în dificultate pe șoferi, în special în localitățile din Brașov, Covasna, Prahova și Craiova, iar drumarii au intervenit cu zeci de utilaje și materiale antiderapante. Până diseară, peste 20 de județe vor fi afectate de codul galben de ninsori și vânt puternic, iar șoferii sunt sfătuiți să își echipeze corespunzător mașinile. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *