Opoziția din Sinaia, mulțumită de ce i se întâmplă primarului Oprea, dar în continuare dispersată. AUR insistă pe audit masiv în consiliul local
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, respinge acuzațiile că a luat mită de la Nordis, susținând că în spatele acuzațiilor care i se aduc este „un grup de interese care vrea să pună mâna pe Sinaia”. Reținut inițial pentru mai multe fapte de corupție, între care luare de mită în formă continuată și abuz în serviciu, Vlad Oprea a fost plasat joi de către procurorii anticorupție sub control judiciar și până luni trebuie să achite o cauțiune de 600.000 de lei.
Între timp, pe fondul dosarului de notorietate națională să nu uităm de aspectul cel mai important: Ce se întâmplă cu orașul Sinaia! Pe fondul suspendării activității primarului, orașul funcționează tot pe gravitația sa, prin prisma majorității deținute de liberali cu social-democrați în consiliul local. Astfel că, practic, fie și cu suspendarea oficială, tot Vlad Oprea rămâne șeful de facto în oraș. În paralel, opoziția condusă de AUR rămâne o forță minoră din cauza imposibilității colaborării cu PSD, dar care consideră că în aceste zile asistăm la un potențial vânt al schimbării în oraș. Poate cel mai înverșunat adversar al lui Oprea, consilierul local Emil Nenciu, este convins că Sinaia trăiește în aceste zile un moment de cotitură:
„Am văzut cu toții evenimentele din ultima perioadă din orașul Sinaia, oraș care în ultimii 2 ani a fost într-o stare de război. În sfârșit, instituțiile statului au ajuns si ele la concluzia că cele semnalate de mai multe persoane, nu doar de mine se adeveresc și că în Sinaia este nevoie de o intervenție ca cea de miercuri. Știți cu toții eforturile noastre de a face acea alianță care să lucreze în interesul sinăienilor, alianță care din păcate a eșuat. Suntem într-un moment de cotitură pentru acest oraș. În momentul de față trebuie să așteptăm astfel ca instituțiile statului să își facă treaba, să aflăm și noi informații, să știm exact amplitudinea măsurilor pe care le vor impune în oraș. În continuare va trebui să dăm dovadă de responsabilitate, de maturitate, de dedicare pentru orașul nostru. Trebuie să lucrăm împreună pentru a readuce orașul la normalitate. Pentru a depolitiza toate instituțiile și firmele deținute de consiliu local, pentru a vedea exact starea în care acestea se află. Va vom prezenta în mod transparent aceste informații. Trebuie să începem să lucrăm pentru a readuce sinăienii acasă, pentru a crea noi locuri de muncă, pentru a ne asigura ca bunăstarea orașului se împarte la toți nu doar la unii. Să ne asigurăm că accidente de genul „casa de la mănăstire” nu se mai pot întâmpla și că în sfârșit putem să aplicăm sloganul „Dreptate pentru toți”!”, a spus consilierul Nenciu, pentru SINAIA GROUP.