Pârtiile de schi, închise! Gondola Sinaia: „Instalațiile de transport pe cablu nu pot funcționa în condiții de siguranță și nu pornesc cu public”

Spread the love

Din cauza condițiilor meteo, Gondola Sinaia (Cota 1000 – Cota 1400) și Telecabina tronson 1 (Sinaia – Cota 1400) nu pot funcționa în condiții de siguranță și nu pornesc cu public, anunță entitatea miercuri dimineață. Astfel, la ora 11:00, la Cota 1000, viteza vântului este peste limita de funcționare a Gondolei Sinaia. Instalația nu pornește, deocamdată, cu public.

„Urmărim evoluția vântului și revenim cu informații despre această instalație și despre Telecabina tronson1 (Sinaia – Cota 1400). Instalațiile de altitudine – Gondola Carp, Telescaunul Expres, Telecabina tronson 2, Telescaunul Soarelui, Telescaunul Dorului și cele două teleschiuri nu pornesc, azi, cu public. La Cota 2000, rafalele vântului depășesc 100 km/h. Domeniul Schiabil este închis”, au transmis reprezentanții gondolei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *