Piscină, lift și încălzire în pardoseală: Școala „George Enescu” din Sinaia, modernizată pe bani europeni. Primarul Oprea: „Cu siguranță este cea mai frumoasă și complexă școală din România!” – VIDEO

Școala gimnazială „George Enescu” este astăzi arhiplină, începând cu ora 10:00, cu prilejul Zilei Porților Deschise, practic inaugurarea unității școlare după renovarea pe fonduri europene, proiect al Primăriei Sinaia. Dotări ultramoderne și facilități inexistente în alte gimnazii – cum ar fi piscina de la parter sau sala de sport de la etajul 1 – toate acestea puse la dispoziția celor mici, care au vizitat astăzi alături de părinți unitatea modernizată.




ARVE error: Invalid URL in url
ARVE error: detect_provider_and_id_from_url method needs url.
Accesul profesorilor, copiilor, vizitatorilor se va face printr-un hol și o sală de așteptare cu birou de informații și, în aceeași zonă, este amenajat un spațiu de așteptare acoperit pentru părinți. De asemenea, a fost refăcută curtea interioară pentru pauzele copiilor, cu un spațiu acoperit dar și cu spații descoperite, inclusiv terenul de sport și gradenele. Totodată, dintre facilități, nu lipsesc cabinetul medical, rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități, o clasă specială la parter, grup sanitar dedicat acestora și un lift care permite accesul la laboratoarele aflate la ultimul etaj.



Peste 500 de elevi vor învăța în ceea ce a fost un liceu din vremurile comuniste, așa cum a precizat primarul orașului Vlad Oprea, pentru Sinaia Group. Edilul se mândrește cu „cea mai complexă școală din România”, care – începând de astăzi – poate concura cu orice unitate școlară din țară, grație noilor dotări:
ARVE error: Invalid URL in url
ARVE error: detect_provider_and_id_from_url method needs url.


