Plângere penală împotriva prefectului Nicodim, pentru că nu l-a lăsat pe Oprea fără mandatul de primar

Opoziția din Sinaia a depus astăzi o plângere penală împotriva prefectului liberal Daniel Nicodim. Emil Nenciu (AUR), Călin Miloș (PSD) și Georgini Pavel (neafiliat) au apelat la o instanță superioară, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu privire la două presupuse infracțiuni săvârșite de reprezentantul Guvernului în teritoriu, cea mai relevantă fiind în privința refuzului de a dispune încetarea mandatului primarului Vlad Oprea, proaspăt revenit pe post.
Cei trei motivează prin încălcarea Codului Administrativ, utilizând printre mijloacele de probă și sesizarea secretarului orașului în acest sens încă din vară și care a fost ignorată de Nicodim:



