Prahovean cercetat după ce a distrus bunuri dintr-o pensiune. S-a îmbătat și a provocat pagube de 20.000 de lei

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din județul Prahova, este cercetat de polițiști după ce ar fi provocat distrugeri importante într-o pensiune din comuna Runcu, județul Dâmbovița. Incidentul s-ar fi produs pe fondul consumului de alcool, iar administratorul unității de cazare estimează prejudiciul la aproximativ 20.000 de lei.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, incidentul a avut loc în data de 3 iulie, când polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au fost solicitați să intervină în urma unui apel la numărul unic de urgență 112.Sesizarea a fost făcută de o tânără de 24 de ani, care a anunțat că un bărbat aflat într-o pensiune din comuna Runcu devenise agresiv.

În urma verificărilor efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că bărbatul de 36 de ani era cazat în pensiune împreună cu alte trei persoane.Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, acesta ar fi avut un comportament violent și ar fi distrus mai multe bunuri din incinta unității de cazare.Administratorul pensiunii a depus plângere prealabilă împotriva acestuia, reclamând distrugerile produse. Reprezentanții pensiunii au evaluat pagubele la aproximativ 20.000 de lei, sumă care include bunurile deteriorate în urma incidentului.

În baza plângerii formulate, polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.Anchetatorii urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs incidentul și răspunderea persoanei implicate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Share