Ședință extraordinară cu scântei: Dan Radu Beniamin rămâne director general la Sinaia Forever

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Sinaia, desfășurată astăzi, au fost abordate mai multe subiecte de interes pentru comunitate, printre care limitarea mandatului Mariei Floricică, șefa TUS Sinaia, proiect inițiat și depus de consilierul Emil Nenciu, liderul AUR. Totuși, tema principală care a monopolizat atenția participanților a fost propunerea privind desființarea postului de director general al societății Sinaia Forever, ocupat în prezent de Dan Radu Beniamin. Proiectul de hotărâre a fost inițiat de Georgini Pavel. Această ședință a reflectat din nou tensiunile politice din cadrul Consiliului Local Sinaia, unde deciziile privind conducerea instituțiilor publice continuă să fie subiect de dispute între tabere. De altfel, la un moment dat a fost un apel firav privind „situația grea din oraș” și că nu mai este momentul de lupte și orgolii.

Primarul Vlad Oprea a început ședința exprimându-și nemulțumirea față de convocarea acestei întâlniri extraordinare, în condițiile în care o ședință ordinară este programată pentru ziua următoare. Edilul a subliniat că, la 36 de ani de la Revoluție, agenda administrației locale ar trebui să cuprindă subiecte mai importante și mai relevante pentru cetățeni decât cele propuse pentru această ședință.

Discuțiile au fost aprinse, în special în jurul mandatului lui Dan Radu Beniamin. Primarul Vlad Oprea și-a luat angajamentul de a-l susține pe directorul general în fața conflictelor politice din Consiliul Local. El a evidențiat că, în perioada 2020–2025, cifra de afaceri a Sinaia Forever a crescut de la 3 milioane la 10 milioane de lei, fără ca societatea să solicite majorări de buget în acest interval. Oprea a apreciat mandatul lui Beniamin ca fiind ireproșabil și a argumentat că nu există motive întemeiate pentru înlăturarea sa din funcție.

De altfel, avizul comisiei juridice a fost negativ, în baza raportului de activitate:

În urma votului, proiectul privind desființarea postului de director general nu a fost adoptat, primind doar opt voturi „pentru”. Astfel, Dan Radu Beniamin rămâne în continuare în fruntea Sinaia Forever.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

1 comentariu

  1. În sfârșit pleacă madam drogata de la tus ,poate noul director ce va veni ,o sa știe ce înseamnă sa apreciezi munca la angajați.
    Nu sa ti bați joc de ei ,cu neplata orelor suplimentare si salarii de mizerie ..huooo drum bun si cale bătută

Lasă un comentariu